Video Marcel Ciolacu: „România trebuie să mențină un echilibru. Nu trebuie să alegem între Uniunea Europeană și SUA”
0Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, după o ședință a Asociației Comunelor, că România ar comite o „greșeală imensă” dacă ar alege să se alinieze fie de partea Statelor Unite, fie de partea Uniunii Europene în disputa dintre europeni și noua administrație Donald Trump privind încheierea războiului din Ucraina.

Marcel Ciolacu subliniază că România nu trebuie să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite în privința reconstrucției Ucrainei și a negocierilor de pace. Deși există diferențe de viziune între SUA și UE, abordările lor sunt, în esență, comune.
„Va fi o întâlnire și azi, un punct de vedere să vedem abordarea privind reconstrucția Ucrainei. Am spus-o și o să o mai spun, nu putem vorbi despre o pace durabilă fără implicarea SUA. Este normal să fie o poziționare între SUA și Europa, pentru că face parte dintr-un mecanism. Sunt ferm convins că vom vedea în perioada următoare că abordările sunt comune”, transmite premierul.
Conform declarațiilor lui Marcel Ciolacu, România trebuie să mențină un echilibru, deoarece atât apartenența la UE, cât și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale: „Sunt două rezoluții propuse, una a SUA și una pe care o să o propună UE. România va trebui să susțină ambele rezoluții pentru că spun același lucru. Suntem într-un moment de repoziționări, de negocieri și a lua partea unora sau altora este o greșeală de abordare a politicii externe a României”.
Astfel, o poziționare strict de partea uneia dintre părți ar fi o greșeală strategică.
„Nu trebuie să alegem între Uniunea Europeană și SUA, este o greșeală imensă de abordare. România nu se poate dezvolta fără fonduri europene și fără UE, am dat 30 de miliarde și am primit 100 de miliarde, nu putem vorbi de securitatea României fără parteneriatul strategic cu Statele Unite”, încheie Ciolacu.