Marcel Ciolacu a discutat cu Iratxe Garcia Perez, preşedinta grupului S&D, despre aderarea României la Schengen şi situaţa refugiaţilor ucraineni din ţara noastră

0
0
FOTO: Captură
FOTO: Captură

Marcel Ciolacu a discutat, luni, cu preşedinta grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, Iratxe Garcia Perez, despre aderarea României la Spaţiul Schengen şi despre ajutorul pe care l-a oferit ţara noastră refugiaţilor din Ucraina. Un alt subiect de discuţii a fost şi criza energetică.

„Am discutat astăzi despre răspunsul european în actuala situaţie, atât pe zona economică cât şi pe zona socială şi umanitară. Am prezentat doamnei Perez demersurile făcute de către miniştrii PSD pentru a gestiona situaţia refugiaţilor din Ucraina. În acelaşi timp, ambiţia ţării noastră să devină un hub strategic pentru reconstruirea Ucrainei şi dezvoltarea zonei Mării Negre. Româniii au demonstrat din nou că pot fi un exemplu pozitiv la nivel european şi doresc să le  mulţumesc tuturor pe această cale pentru implicarea lor”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la sediul PSD.

El a mai spus că a reiterat ca „România să adere cât mai repede la Spaţiul Schengen pentru a creşte inclusiv rolul României în regiune”. 

„Trebuie din partea UE un răspuns comun în ceea ce priveşte criza energică, abordarea din domeniul agriculturii, cât şi pentru sprijinirea statelor aflate în frontieră cu Ucraina. Sunt ferm convins că odată ce se va întoarce doamna Perez la Parlamentul European va transmite foarte clar realitatea actuală din România şi se va implica în continuare pentru susţinerea noastră”, a adăugat liderul social-democraţilor.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite