Liviu Dragnea: Îmi doresc ca în 2017 să avem maturitatea de a urma un ţel comun: bunăstare şi demnitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a adresat, marţi, pe Facebook, un mesaj cu ocazia zilei Unirii Principatelor, afirmând că îşi doreşte ca în 2017 toată lumea să aibă „maturitatea“ de a urmări un ţel comun, acesta fiind bunăstarea şi demnitatea.

„În urmă cu 158 de ani, românii din Moldova şi Muntenia lăsau deoparte luptele politice, neînţelegerile şi interesele personale sau de grup, pentru un scop comun: unirea. Mica Unire a fost primul pas făcut pe drumul înfăptuirii statului naţional unitar român. Îmi doresc ca şi în 2017 să avem cu toţii maturitatea de a urma un ţel comun: bunăstare, demnitate şi locul care ni se cuvine între naţiunile lumii", a scris Liviu Dragnea, pe Facebook. 

Mesajul lui Cioloş 

Fostul premier Dacian Cioloş a avut un mesaj care s-a referit mai mult la situaţia actuală din România, fiind sugerată cumpătarea oamenilor aflaţi la putere.  

„Conducătorii politici au privilegiul de a contribui cu modestie şi dăruire la consolidarea comunităţii, întărindu-i valorile şi principiile prin propriul exemplu, prin fapte, prin idei. Nu sunt acolo ca să lupte pentru interese personale sau pentru a oferi privilegii protejaţilor. Dregătoria vremelnică pe care o au, încrederea oamenilor, nu pot fi folosite ca scut împotriva legii", a scris Dacian Cioloş, la rândul său, pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite