Lasconi, lovitură de imagine după calificarea naționalei. A mers în Piața Universității

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a mers în Piața Universității din Capitală pentru a sărbători alături de suporteri calificarea echipei naționale de fotbal în optimile EURO 2024. 

Elena Lasconi cu drapelul național
Elena Lasconi a câștigat miercuri competiția pentru funcția de președinte al USR. FOTO Facebook/USR

De Ziua Tricolorului am reînvățat bucuria de a sărbători împreună! Mulțumim Naționalei de fotbal pentru asta! Bravo, băieți!  

Și să nu uităm ca putem face Ziua Tricolorului în fiecare zi! Pe fapte, nu pe vorbe!”, se arată într-o postare publicată pe Facebook de USR. 

Elena Lasconi poate fi văzută în imaginile publicate pe Facebook în timp ce ține pe spate drapelul României. Pe lângă cei în jur de 30.000 de suporteri care au susţinut echipa din tribunele stadionul din Frankfurt, milioane de români se bucură pentru această calificare în ţară şi sărbătoresc.

  Partida pentru calificarea echipei naţionale în optimile Campionatului European de fotbal 2024 s-a încheiat miercuri, 26 iunie, cu România pe primul loc din grupa E. Meciul a fost disputat pe Frankfurt Arena. 

Amintim faptul că Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung Muscel, a câştigat, miercuri, competiţia internă pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România, cu un scor detașat de 7701 din voturi (68,14%), în fața celor trei contracandidați. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite