Klaus Iohannis s-a întâlnit cu David Cameron la Bruxelles. Ce au discutat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Bruxelles, cu premierul britanic David Cameron, cei doi lideri discutând despre libertatea de mişcare din interiorul UE. Totdată, şeful statului a apreciat că Marea Britanie nu trebuie să iasă din UE.

„M-am întâlnit astăzi cu premierul britanic David Cameron, la invitaţia acestuia. În cadrul întrevederii, am subliniat clar că nu poate fi pus în discuţie dreptul fundamental la libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană. Libertatea de mişcare a forţei de muncă este unul dintre principiile de bază ale UE, iar asigurarea egalităţii de tratament între toţi cetăţenii Uniunii este fundamentală şi trebuie garantată. Discuţiile cu David Cameron au avut loc în contextul procesului de renegociere a relaţiilor dintre Marea Britanie şi UE, în perspectiva viitorului referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE. Locul Marii Britanii este în Uniunea Europeană“, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis. 

Şeful statului a participat miercuri şi joi la Summit-ul UE-CELAC, „o evaluare a stadiului actual al parteneriatului dintre Uniunea Europeană - ţările Americii Latine şi Caraibi“, care a avut loc la Bruxelles.

Cele trei mari obiective pe care România le-a susţinut la Summit au fost: consolidarea dialogului politic, dezvoltarea legăturilor economice, cooperare extinsă. „Pentru România, ca ţară de origine latină, dezvoltarea unui parteneriat bi-regional UE-America Latină şi Caraibi prezintă un interes deosebit deoarece participarea la programele de cooperare dintre aceste regiuni deschide noi oportunităţi pentru o colaborare mai strânsă cu statele latino-americane, inclusiv în domeniul economic“, a subliniat preşedintele pe pagina sa de Facebook. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite