Judecătoarea Elena Turcu, prinsă beată la volan în 2007, pensionată de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătoarea Elena Turcu a fost achitată şi i s-a aplicat o simplă amendă FOTO Adevărul
Judecătoarea Elena Turcu a fost achitată şi i s-a aplicat o simplă amendă FOTO Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi o serie de decrete, printre care şi cel de eliberare din funcţie a Elenei Turcu, judecătoarea la Tribunalul Dâmboviţa, prinsă beată la volan în primăvara anului 2007.

Judecătoarea şi-a depus cererea de pensionare din magistratură în noiembrie 2012, după ce o primă solicitare de pensionare i-a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu în ianuarie 2009, din cauza că dosarul era incomplet.

Elena Turcu a fost eliberată din funcţie, acceptându-i-se cererea de pensionare depusă în noiembrie 2012, potrivit unui comunicat emis joi de Administraţia Prezidenţială. Judecătoarea cere şi în ianuarie 2009 să fie pensionată, însă Băsescu i-a respins atunci solicitarea.

Acuzată de conducerea unui autoturism sub influenţa aloolului şi cunoscută mai ales pentru scandalul pe care l-a făcut când i s-a solicitat efectuarea unui test pentru stabilirea alcoolemiei, Turcu a negat acuzaţiile, susţinând în faţa magistraţilor, în aprilie 2011, că la momentul arestării nu era beată.

În urma investigaţiilor făcute, a rezultat că judecătoarea avea o alcoolemie de 1mg la mie atunci când a fost oprită de poliţişti fiindcă provocase un accident rutier minor. Procurorii au decis însă neînceperea urmăririi penale şi aplicarea unei amenzi contravenţionale pe motiv că probele de sânge nu ar fi fost recoltate cu mijloacele prevăzute de lege.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite