Iohannis, pus la zid pe Facebook după anunţul privind redeschiderea şcolilor. Ce reproşuri aduc părinţii pentru preşedinte
0
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit ieri pe Facebook despre importanţa redeschiderii şcolilor şi despre prezenţa fizică a elevilor la şcoală pentru a evita „să avem o generaţie pierdută”. Declaraţia acestuia a fost criticată apoi de către părinţi care aduc argumente privind preţul măştilor, dotarea şcolilor cu echipamente igienice, sau transportul copiilor la şcoală.
„Şcolile se vor deschide pentru că este inadmisibil să avem o generaţie pierdută, chiar dacă situaţia e diferită faţă de anii anteriori. Este foarte important ca şcoala să înceapă fizic, copiii trebuie să meargă la şcoală, să înveţe, să se întâlnească cu alţi copii de vârsta lor. Pentru a face posibil acest lucru, e nevoie de regulamente şi proceduri speciale în vremuri de epidemie, şi la ele lucrează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei. Acolo unde nu se va putea, se va interveni pentru a permite desfăşurarea învăţământului online. În ceea ce priveşte protecţia în unităţile de învăţământ, măsurile nu sunt complicate, sunt cele de bază – purtatul măştii, păstrarea distanţei, igiena mâinilor. Toţi părinţii au o preocupare firească faţă de sănătatea copiilor. Îi încurajez pe toţi să-şi trimită copiii la şcoală dacă sunt sănătoşi, iar dacă nu sunt sănătoşi, să-i ţină acasă şi să consulte medicul de familie. Nu trebuie să căutăm soluţii sofisticate birocratice, dar fiecare - părinţii, şcoala, autorităţile - trebuie să-şi asume răspunderea care îi revine”, a scris preşedintele Klaus Iohannis ieri pe Facebook.
Reacţiile din partea părinţilor nu au întârziat să apară.
„Perfect de acord cu dvs,dar as avea o intrebare..cheltuiala măştilor copiilor va fi suportata de stat?Familiile defavorizate cu 2..3.4..copiii in scoala vor avea banii necesari pt a le asigura zilnic masca fiecăruia dintre ei?Sau o vor refolosi cu zilele si astfel pun in pericol sănătatea copiilor?”, întreabă o mamă pe contul de Facebook al preşedintelui.
O altă persoană atrage atenţia lipsa dotărilor din şcoli:
„Inaintea mastilor purtate de copiii din clasa pregatitoare as zice sa dotam scolile cu sapun, servetele si hartie igienica. Acestea lipsesc mereu chiar si in Bucuresti”.
O problemă ridicată de un părinte se referă la transportul elevilor din clasele mai mari:
„Dar cu cei din clasele mai mari cum facem care sunt nevoiţi sa meargă cu transportul în comun??? Degeaba va chinuiţi sa ii aduceţi în scoli în conditii cât mai normale,dacă se vor înghesui in mijloacele de transport sa ajungă la scoala”.
Şi măsurile privind distanţarea socială a fost un subiect abordat de părinţi. O parte argumentează că este imposibil pentru copii să rămână tot timpul în bănci şi să nu se joace cu ceilalţi elevi în timpul pauzelor, în timp ce alţi părinţi scot în evidenţă contradicţii:
„Super. Pe coperta paginii dvs de facebook scrie ca distanta pe care trebuie sa o pastram este de 1.5m. Pentru sala de clasa merge 1 m. Daca vreti va mai arat si alte contradictii. Problema nu e ca nu vor parintii sa inceapa scolile, ci ca habar nu aveti ce si cum faceti. Acum cateva zile rugati romanii la televizor sa stea distantati si etc si astazi veniti cu acest mesaj de linistire...”.
Alte reacţii din partea părinţilor:
„Aţi închis şcolile la 400 de cazuri pe zi, şi le deschideţi la 1400... poate 2000 de cazuri pe zi pana in Septembrie... decizie înţeleapta”.
„Domnule Preşedinte cum pot rezista copiii cu masca 4ore cînd dumneavoastra la conferinţa de presă trageţi de ia în toate părţile se vede de la o postă că nu o purtaţi şi vă deranjează 10min”.
„La ce să îi mai trimitem la scoală îi facem direct parlamentari de mici oricum la parlament nu trebuie carte nu este aşa domnule preşedinte?”.