Început de război între Palate. Ce aşteaptă Dăncilă de la Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a început atacurile la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, sugerând că şeful statului a dat informaţii false despre discuţia avută cu ea şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Mai mult, Dăncilă a cerut publicarea stenogramei întâlnirii.

Viorica Dăncilă a avut marţi un tur de forţă, fiind prezentă pentru a da explicaţii despre situaţia economică atât la Palatul Cotroceni, lui Klaus Iohannis, dar şi în Parlament, unde PNL a cerut ca liderul de la Palatul Victoriei să spună cu subiect şi predicat de ce nu se văd creşterile salariale şi de ce s-a ajuns la o inflaţie mare şi la cheltuieli bugetare cu mult mai ridicate faţă de predicţiile coaliţiei PSD-ALDE.

Iohannis: Majorările salariale, anulate de rata inflaţiei

Iohannis a criticat vehement „revoluţia fiscală“ a Guvernului, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu. „Deşi au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creşteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor“, a spus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.  „Situaţia salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile şi criteriile de stabilitate asumate iniţial, precum şi promisiunile electorale ale coaliţiei PSD-ALDE“, a mai arătat şeful statului. Şeful statului a făcut referire şi la puterea de cumpărare a românilor, care a scăzut în ultimele luni. 

„Există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Transferul contribuţiilor sociale în sarcina fiscală a angajatului şi reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10% a condus, până în prezent, la o creştere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar. Însă şi această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflaţiei, care a ajuns la 4,7% în februarie 2018“, a mai afirmat Iohannis, potrivit sursei citate. Primul răspuns şi atac au venit din partea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, cea care a atras atenţia că discuţia cu Iohannis a fost una în care Iohannis nu a adus critici măsurilor PSD şi că informaţiile date prin comunicat ar fi fost redactate dinainte.  „Discuţiile care au avut loc la Cotroceni nu prea au avut nicio legătură cu ceea ce s-a comunicat, ceea ce mă face să cred că a fost scris înainte. Am adus în atenţia preşedintelui faptul că legea salarizării se aplică etapizat. Nu ni s-a reproşat faptul că legea nu ar fi predictibilă, pentru că i-am fi explicat aceste lucruri”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

„Preşedintele să arate stenogramele“

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă a avut mai întâi în plenul Parlamentului un discurs în care sublinia că România are o situaţie economică foarte bună şi că totul merge conform programului de guvernare, dar care la declaraţia de presă s-a lansat, pentru prima dată de când a ajuns prim-ministru, la un atac la adresa preşedintelui ţării, ca răspuns la comunicatul Preşedinţiei.

„Sincer, sunt un pic uimită. Am văzut comunicatul domnului preşedinte. Eu sunt uimită de el. Nu vreau să fim în postura de a crede ceea ce a spus domnul preşedinte în comunicat sau ceea ce spun eu. Preşedintele să arate stenogramele întâlnirii şi atunci ne-am edifica toţi“, a declarat Viorica Dăncilă, după ce a fost în plenul Parlamentului. Întrebată ce au discutat la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, Dăncilă a refuzat un răspuns. „Nu îmi permită să spun. Lucrurile nu au stat aşa cum e în comunicat. Doamna Olguţa Vasilescu a făcut declaraţii referitoare la acest aspect“, a mai spus Dăncilă.

Precedentul Băsescu-Ponta

Un scandal pe tema subiectelor discutate în întâlnirea preşedinte – prim-ministru a mai avut loc în iulie 2014, când şeful statului era Traian Băsescu şi şef al Guvernului Victor Ponta. Atunci, Ponta a afirmat că Băsescu s-a comportat într-un mod „bădărănesc“ cu ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu. Ulterior, Băsescu a dat publicităţii stenograma întâlnirii, cu tot cu înregistrare video, în aceasta fiind surprins Ponta când nu înţelegea ce înseamnă MTO, adică obiectivele pe termen mediu, dar şi alte bâlbe ale acestuia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite