Gradea, la audierile din Comisia de cultură: Onorariile de la Cerbul de Aur nu sunt cele reale. E normal să dai în judecată dacă nu sunt publicate sursele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Gradea, preşedintele Societăţii Române de Televiziune. Foto: Inquam
Doina Gradea, preşedintele Societăţii Române de Televiziune. Foto: Inquam

Doina Gradea, Preşedintele-Director General al Societăţii Române de Televiziune, a fost audiată marţi în Comisia pentru cultură din Cameră, unde a afirmat că multe lucruri din scrisoarea transmisă în urmă cu o lună de mai multe organizaţii media sunt folclor şi că onorariile de la Cerbul de Aur apărute în presă nu sunt cele reale.

UPDATE: „Este de datoria noastră să nu avem implicaţii legale, să ştim exact cine a furnizat aceste informaţii - sunt sigură că nu sunt din interiorul TVR, că nu ar fi putut să facă nimeni. În plus, nu sunt reale sumele. Este normal ca în momentul în care îţi cer daune financiare să dai în judecată, la rândul tău, dacă nu sunt publicate sursele”, a declarat Gradea la finalul audierii.

Doina Gradea este însoţită la audierile din Comisia de cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor de Alexandru Dumitrescu, consilier departament de management, şi Alexandru Sasu, coordonator cu atribuţii de producător general.

Întrebată despre onorariile oferite de Televiziunea română la festivalul Cerbul de Aur, Doina Gradea a negat că ar fi adevărate, însă a precizat că pentru organizarea festivalului, care a fost „un succes şi ca audienţă şi ca participare”, TVR a avut, din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, 1 milion de euro.

„Nu am stabilit eu, personal, ci au fost profesionişti recunoscuţi pe piaţă, comisii mixte, care au stabilit. Cât priveşte onorariile, nu pot să infirm sau să confirm, ci pot spune că nu sunt cele reale. Cele transmise în presă. Nu ne permitem, din punct de vedere legal să facem asta. Pentru că răspundem. De câte ori vine Ministerul Finanţelor sau Curtea de conturi, trebuie să dăm răspunsuri exacte. Nicio alocare de bani nu se face până nu e perfect justificată”, a explicat Gradea. 

Aceasta a mai spus că nu ia singură deciziile, ci împreună cu managementul de top şi middle, că piaţa media s-a schimbat mult faţă de acum 5 ani. „Onorariile sunt negociate în beneficiul SRTv”, a menţionat ea, întrebând şi care a fost sursa de la care au plecat cifrele, salariile angajaţilor şi invitaţilor.

PDG a mai spus că va face raporturi, în cazul în care îi va fi cerut, pentru a putea demonstra ceea ce afirmă la audieri. „În afară de semnătura mea, mai sunt alte zece”, a punctat Gradea. Despre plăţile de autor sau alte forme de contract, ea nu a putut confirma sumele, „deoarece sunt confidenţiale”, însă legislatorii sunt liberi să le consulte.

Preşedintele Comisiei, deputatul PNL Gigel Ştirbu a propus ca discuţia să fie centrată pe scrisoarea deschisă transmisă de mai multe organizaţii şi asociaţii media referitoare la situaţia îngrijorătoare în care se află Televiziunea Publică (TVR/ SRTv), despre finanţarea festivalului Cerbul de Aur şi contracte pe care le au invitaţi şi colaboratori ai SRTv.

„Scrisoarea este tendenţioasă. Televiziunea publică trece printr-o perioadă de relaxare, după plata datoriilor istorice. Am început relaxarea televiziunii publice. Din ianuarie 2019, TVR 1 şi 2 vor fi distribuite în HD”, a spus Gradea în deschiderea alocuţiunii.

Potrivit directorului SRTv toate afirmaţiile din scrisoare sunt extrase din ultimul raport al comisiei de etică şi arbitraj la care au adăugat multe comentarii fără a avea dovezi.

„Multe lucruri punctate acolo sunt... folclor. Nu se poate să ajungem la acest nivel. Să fim convocaţi aici şi dumneavoastră să fiţi nevoiţi... Nu a fost niciun element de cenzură de când sunt eu în televiziune care să aibă legătură cu persoana mea. Totul a fost făcut doar în baza atribuţiilor date de Legea 41. Nu pot înţelege de ce comisia de etică şi arbitraj, ale cărei atribuţii sunt stabilite clar, şi-a încălcat atât de clar competenţele şi a intrat în sfera managementului, pentru că ei au atribuţii specifice, legat de relaţiile dintre jurnalişti. Nu pot să cred decât ca cineva are un interes sau poate din necunoştinţă de cauza au făcut aceste afirmaţii”.

Preşedintelui-Director General i-a fost reproşat faptul că nu a venit la Comsie din martie până în prezent, fiindu-i transmise cinci invitaţii, dar şi faptul că salariile şi onorariile invitaţilor au fost mult mai mari decât în mod normal sau decât ale celor care „făceau audienţă dublu faţă de acum”. În replică, Gradea a spus că stă mereu la dispoziţia Comisiei pentru cultură şi că tot ce face este scris în fişa postului dată de Legea 41. „Nu este o ilegalitate, nu e cenzură. Cenzură înseamnă să opreşti de la difuzare, manipulare, să distorsionezi informaţiile”, a încheiat Gradea alocuţiunea.

Gradea a amintit că a fost prezentă în Comisie în mai 2018, însă atunci ea a cerut să nu îi fie adresate întrebări. „Nu vă dă nimeni niciun drept să mă jigniţi. Nimeni. Aş veni în fiecare zi, dacă aş putea. Credeţi-mă că stau 12 ore pe zi la muncă”.

„A dezvălui sume din contracte, pe care nu eu le-am inventat, înseamnă să expun legal societatea. Toate instituţiile în drept care pot verifica, o fac. E datoria lor. Nu avem cum să nu punem la dispoziţie toate documentele. Informaţiile apărute în presă se referă la o parte dintre contacte. Sunt mult mai multe”, a completat ea. „Nu v-am dezamăgit. Este prima dată când lucrăm pe principii sanătoase de management. Nicio emisiune nu iese din bugetul alocat”, a mai spus Gradea. 

În timpul întâlnirii, deputatul PNL Gigel Ştirbu a anunţat că a primit un e-mail de la şapte membri ai CA al TVR. „Dacă susţineţi că ar putea fi un fals, îi chem săptămâna viitoare la audieri”, i-a spus preşedintele Comisiei lui Gradea, fără a dezvălui care este mesajul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite