Florin Cîţu, vizită oficială în Statele Unite, în perioada 24-30 martie. Ce teme sunt pe agenda preşedintelui Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu FOTO Arhivă personală
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu FOTO Arhivă personală

Preşedintele Senatului, Florin  Cîţu, va realiza o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului Românei, arată un comunicat al forului superior din Parlamentul României.

„Vizita va avea loc la Washington D.C., în perioada 24-30 martie, având ca scop reliefarea sprijinului deplin al Parlamentului pentru relaţia bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic şi apartenenţa la NATO.  Delegaţia Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat. De asemenea, vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA şi ai comunităţii române din zonă”, arată informarea Senatului. 

Potrivit sursei menţionate, vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale. Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.

În zilele următoare ar urma să fie prezentată şi agenda întâlnirilor pe care le va avea preşedintele Senatului în cadrul vizitei sala în Statele Unite.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite