Fenechiu dezvăluie cine ar putea prelua președinția Senatului. „Este singurul vicepreşedinte din partea PNL”
0Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat cine ar putea prelua atribuţiile de preşedinte al Senatului.

„Mircea Abrudean cel mai probabil va prelua atribuţiile funcţiei de preşedinte [al Senatului]. Este singurul vicepreşedinte din partea PNL în Biroul permanent şi cred că este firesc ca să se întâmple aşa", a spus Fenechiu, la Senat.
De asemenea, Fenechiu a anunțat că marți, la ora 18:00, va avea loc o ședință a Biroului Politic Național, unde va fi decis cine va fi președintele interimar al PNL. Ilie Bolojan a anunțat luni că se suspendă temporar din calitatea de membru PNL deoarece va trebui să ocupe funcția de președinte interimar al țării.
„În ceea ce-l priveşte pe domnul Predoiu, diseară la ora 18,00 este un Birou Politic Naţional în care se va decide cine va prelua interimatul funcţiei de preşedinte al PNL, pentru aceste 100 de zile până la alegerile din 18 mai şi Cătălin Predoiu este în pole-position, este susţinut de preşedintele partidului. (...) Ilie Bolojan se suspendă din calitatea de membru al PNL şi din calitatea de preşedinte al PNL. PNL va desemna diseară la ora 18,00 un preşedinte interimar, Ilie Bolojan se duce la Cotroceni pentru 100 de zile, peste 100 de zile se întoarce şi îşi reia mandatul de preşedinte al PNL. (...)
Este o situaţie tranzitorie generată de o dispoziţie constituţională şi PNL şi Ilie Bolojan vor să respecte Constituţia, motiv pentru care vom merge pe practica bătătorită. Am avut aceeaşi situaţie când domnul Văcăroiu, în calitate de preşedinte al Senatului, a ocupat interimatul funcţiei la prima suspendare a lui Traian Băsescu, respectiv la a doua - domnul Crin Antonescu. Au fost aceleaşi situaţii. O să utilizăm aceleaşi mecanisme", a afirmat Fenechiu.
Crin Antonescu, una din propunerile pentru șefia PNL
Fenechiu a reiterat faptul că PNL nu se va răzgândi cu privire la candidatura lui Crin Antonescu. În ședința de luni seară, interimarul a precizat că a existat propunerea ca Antonescu să preia şefia interimară a PNL.
„Cu siguranţă demisia domnului Iohannis va produce o liniştire, pentru că, în opinia mea, motivul pentru care domnul preşedinte Iohannis a demisionat nu a fost acela că exista riscul ca deputaţii şi senatorii coaliţiei să voteze o suspendare.
Motivul pentru care domnul Iohannis a demisionat este că a constatat că, pe fondul percepţiei negative existente în societate faţă de domnia sa şi pe fondul coalizării tuturor atacurilor venite din partea opoziţiei, ne puteam aştepta ca până pe data de 4 mai să avem zece cereri de suspendare. (...) Iohannis era singura temă de campanie", a mai spus Fenechiu.
Referitor la suspendarea activităților Senatului de săptămâna aceasta, Fenechiu a declarat că decizia a fost luată împreună cu Liviu Mazilu (PSD) și Lorand Turos (UDMR).
„Ilie Bolojan nu a avut nicio implicare în suspendarea activităţilor Senatului săptămâna aceasta. A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu viceliderul PSD, senatorul Mazilu, şi cu liderul UDMR, senatorul Turos. Am convocat o reuniune a liderilor.
Am analizat ordinea de zi, am constatat că, urmare a demisiei domnului Klaus Iohannis, sunt necesare o serie de discuţii şi urmare a faptului că domnul Bolojan merge la Cotroceni este necesară o anumită gândire a modului în care va funcţiona Senatul şi în raport de împrejurare că aveam nouă sau zece puncte pe ordinea de zi, dintre care şase erau rapoarte de respingere, am apreciat că nu impactează activitatea Senatului dacă stabilim activitate în teritoriu. Deci nu a avut nicio legătură cu vreun puci, nicio legătură cu altceva", a precizat liberalul.