Emil Constantinescu împlineşte astăzi 74 de ani. Radiografia vieţii politice şi amoroase a fostului preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, împlineşte astăzi 74 de ani. „Adevărul“ vă prezintă o scurtă biografie a fostului şef al statului care cuprinde cariera sa politică, drumul parcurs către cea mai înaltă funcţie în stat şi scandalurile amoroase în care a fost implicat fostul preşedinte.


Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 la Tighina (astăzi Republica Moldova). A urmat liceul la Piteşti, apoi Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Obţine Diploma în Ştiinţe Juridice (1960) şi este repartizat ca judecător stagiar la Tribunalul regional Piteşti. Climatul politic îl determină să renunţe la acest post si să se înscrie (în 1961) la Facultatea de Geologie - Geografie pe care o absolvă în 1966. Este Doctor în Geologie al Universităţii Bucureşti; Doctor ès Sciences al Universităţii Duke, SUA.

Drumul către Preşedinţia României

Emil Constantinescu s-a numărat între personalităţile care au participat la mitingul de 42 de zile din aprilie – mai 1990 din Piaţa Universităţii şi care, după violenţele comise împotriva profesorilor şi studenţilor de minerii care au invadat Bucureştiul în iunie 1990, au fondat asociaţia Solidaritatea Universitară.

A fost, de asemenea, membru – fondator al Alianţei Civice (1990), cea mai importantă organizaţie neguvernamentala din ţară. Aceste asociaţii s-au alaturat partidelor democratice din opoziţie şi au format împreună Convenţia Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarităţii Universitare, susţinută de Alianţa Civică, a fost desemnat candidatul unic al CDR în alegerile prezidenţiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin şi a obţinut 38% din voturi în confruntarea cu preşedintele în funcţie.

După această primă experienţă politică importantă, CDR l-a ales preşedintele său (1992 – 1996). A urmat o perioadă de luptă continuă pentru afirmarea Opoziţiei democratice şi a programului său de guvernare. Ca urmare, CDR a câştigat în 1996 alegerile locale şi parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct Preşedintele României, pentru un mandat de patru ani.

Meritele lui Constantinescu ca preşedinte

Ca mediator între puterile statului, preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depăsirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii, atitudinea României faţă de conflictul din Kosovo şi acordarea dreptului de survol pentru forţele aviatice ale NATO.

Preşedintele Constantinescu a reprezentat ţara la principalele reuniuni la vârf care au avut ca rezultate nominalizarea României pe primul loc al celui de-al doilea val de extindere a NATO (Madrid, 1997; Washington, 1999); începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (Helsinki, 1999); obţinerea preşedinţiei OSCE pentru anul 2001 şi intrarea în troica OSCE începând cu 2000. Au fost substanţial îmbunătăţite relaţiile bilaterale de prietenie şi colaborare cu alte state, precum şi cooperarea trilaterală cu ţări învecinate din Europa Centrala şi de Sud – Est.

Preşedintele Constantinescu nu a mai candidat la alegerile prezidenţiale din 2000, ci a decis să-şi reia activitatea universitară şi demersurile pentru consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale ca preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Cetăţenească– ASPEC, al Fundaţiei Române pentru Democraţie – FRD, preşedinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor – INCOR. Din 2001 este membru fondator al Clubului Politic Balcanic, membru în Comitetul director al acestuia şi membru în board-ul directorilor Institutului East–West din New York. A fost preşedintele Comisiei internaţionale de monitorizare a alegerilor parlamentare  (2001) şi prezidenţiale (2007) din Senegal.

Constantinescu a clarificat şi celebra frază, potrivit căreia a fost  învins de securitate. „S-a repetat o minciuna, eu nu am spus ca m-a invins Securitatea. Este opera aceleiasi manipulari care a manipulat si Timisoara si Revolutia. Am spus atunci ca in momentul in care au plecat din Securitate si s-au dus in mass-media au folosit libertatile pentru a manipula, m-a învins presa securităţii”, a spus Constantinescu, la zece ani după încheierea mandatului de preşedinte.

În martie 2003 a iniţiat mişcarea Acţiunea Populară,  o construcţie politică şi civică care şi-a propus să deschidă politica către cetăţeni şi care în 2008 a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal.

Amantlâc cu Rona Hartner şi Leonida Neamţ

La sfârşitul mandatului său de preşedinte, presa vuia despre o posibilă relaţie amoroasă cu actriţa Rona Hartner.După zece ani de la aceste zvonuri, Rona Hartner, protagonista aşa-zisei idile cu fostul preşedinte Emil Constantinescu, a recunoscut că intriga scandalului de acum zece ani a fost inventată de secretarul lui Corneliu Vadim Tudor, care îi promisese să o facă vedetă.

„Ştiam încă de acum zece ani că tot scandalul ăsta a fost pus la cale de Corneliu Vadim Tudor, care a organizat o adevărată campanie împotriva mea", a replicat ieri, vehement, fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Fostul şef de stat a declarat pentru „Adevărul" că „mizeria" a fost gândită de liderul PRM cu ajutorul ofiţerilor acoperiţi, unii chiar din presă, pentru a crea un scandal similar celui din SUA: Bill Clinton - Monica Lewinsky. „Au fabricat un caz asemănător şi pentru România pentru a-l ataca pe şeful statului.

Eu am văzut-o pe Rona Hartner o singură dată în viaţa mea, într-o sală în care erau peste o mie de persoane, iar ea a venit şi m-a invitat la dans. Ei au scos fundalul din fotografie, i-au eliminat până şi microfonul din mână şi au creat acest scandal întreţinut de presă", a comentat fostul şef de stat.

Rona nu a fost singura protagonistă a acestui scandal prelungit, după cum povesteşte Constantinescu, atunci când au apărut informaţii că Bill Clinton ar fi avut şi altă aventură extraconjugală. „Au scos şi altă femeie în afară de Hartner: pe Leonida Neamţ, pe care au plătit-o să continue atacul la adresa mea", a mai spus fostul preşedinte.

„Mizeria a fost gândită de liderul PRM pentru a crea un scandal similar celui din SUA: Bill Clinton - Monica Lewinsky.“
Emil Constantinescu
fost preşedinte al României

Pa aceeaşi temă:

VIDEO Cum a înscenat Rona Hartner scandalul cu fostul preşedinte

INTERVIU Emil Constantinescu: „Nu am moştenit auzul muzical, aproape perfect, din familie“

Zoe Petre: „L-am susţinut pe Emil Constantinescu fără epitete ornante“

 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite