Elena Udrea şi-a depus candidatura la preşedinţia PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea a intrat, oficial, în cursa pentru şefia PDL FOTO Marian Iliescu
Elena Udrea a intrat, oficial, în cursa pentru şefia PDL FOTO Marian Iliescu

Deputatul PDL Elena Udrea şi-a depus, duminică, la sediul central al partidului, moţiunea "Noul PDL. O nouă Românie" pentru candidatura la funcţia de preşedinte al PDL.

Printre susţinătorii Elenei Udrea care au venit la Comisia de pregătire a Convenţiei PDL s-au aflat Emil Boc, Elena Băsescu, fostul ministru Cristian Petrescu, Vasile Gherasim,  şi Gheorghe Ştefan zis "Pinalti".

„ Am intitulat moţiunea  „Noul PDL. O nouă Românie“. Este o moţiune despre viitorul PDL, dar şi despre viitorul României. Pot spune, văzând această zi frumoasă, că moţiunea pe care o depun este exact ca o zi frumoasă de primăvară: este o moţiune pozitivă, este optimistă, iar strategia pe care o prezint este despre cum PDL va reuşi să recâştige electoratul şi să revină la guvernare ca principal partid politic din România“, a declarat Elena Udrea. 

Udrea  a mai afirmat că PDL are nevoie de însufleţire şi de o schimbare de atitudine, precum şi de oameni care cred că PDL poate să devină primul partid din România. „Îmi propun prin această moţiune să recâştigăm un electoral care a fost zece  ani alături de PDL, să recâştigăm electoratul activ, cel în jurul vârstei de 40 de ani. Acest electorat nu aşteaptă pomeni de la stat, ci este un electorat care vrea să se dezvolte pe propriile picioare. Îmi propun să recâştigăm electoratul pierdut“, a mai spus Elena Udrea, care a anunţat că revine la culoarea portocalie.

Ea a adăugat că dacă unii aşteaptă să-şi retragă candidatura, „să-şi pună pofta-n cui“.

Zilele trecute şi-au depus moţiunile pentru candidatura la şefia PDL şi Vasile Blaga şi Monica Macovei.

 Motiune Elena Udrea by

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite