Dragnea spune că organizaţiile PSD care nu obţin rezultate îmbunătăţite faţă de cele tradiţionale ar putea fi dizolvate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Mediafax
Preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Mediafax

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, la Sibiu, că după alegeri va exista o analiză a rezultatelor obţinute, iar în organizaţiile unde nu se va vedea o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de cele obţinute în mod tradiţional "se vor lua măsuri drastice, mergând până la dizolvare".

Liviu Dragnea a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, dacă va exista după alegeri o analiză a rezultatelor şi ce măsuri se vor lua.

"După alegerile locale va fi un Comitet Executiv în care vom stabili calea de urmat, pe baza unei analize şi, de asemena, în judeţele unde nu o să vedem niciun fel de schimbare faţă de rezultatele tradiţionale, vom lua măsuri drastice, mergând până la dizolvarea organizaţiei", a spus Dragnea.

El a afirmat că "sunt deja trei judeţe care se califică pentru această situaţie", fiind vorba de judeţe din Transilvania, însă Sibiul nu se află printre ele.

"Vestea bună e că sunt doar trei. Eu estimez, nu sunt vrăjitor ca să ştiu de acum ce se va întâmpla. După alegeri, vorbim cu rezultatele pe masă. Sunt judeţe din Transilvania. Nu Sibiu. Eu sper să se trezească colegii, să nu mai fie organizaţii de tip scoică, ei pentru ei, ei între ei, necomunicând cu cetăţenii", a spus liderul PSD.

Dragnea a susţinut că nu este "îngrijorat, doar hotărât" să ia măsuri drastice după alegeri.

"Erau mai multe organizaţii care nu au înţeles modul de a face politică, nu au înţeles ce am spus eu la Congres şi care nu au înţeles că societatea se mişcă şi se mişcă bine, în direcţia bună. Aproape toate au înţeles, cu excepţia a trei, care pot rămâne două. Dacă nu au înţeles, vom lua măsuri radicale. Va fi green-field", a spus Dragnea.

El a participat, miercuri, la Sibiu, la un miting electoral la care au fost prezentaţi toţi candidaţii din judeţ pentru funcţia de primar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite