Dacian Cioloş transmite un mesaj de încurajare colegilor din USR PLUS care au fost daţi afară din administraţie de Florin Cîţu. „Nu aţi făcut nimic greşit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cioloş către colegii săi daţi
afară de Cîţu: „Sunteţi victime ale unui premier care abuzează de o funcţie
ocupată şi cu voturile noastre”. FOTO Facebook
Cioloş către colegii săi daţi afară de Cîţu: „Sunteţi victime ale unui premier care abuzează de o funcţie ocupată şi cu voturile noastre”. FOTO Facebook

Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de încurajare colegilor care au fost daţi afară din administraţie de Florin Cîţu. Cioloş l-a descris pe premier ca fiind un om politic ce abuzează de  o funcţie şi de voturile cetăţenilor. Copreşedintele USR PLUS a mai spus că îşi doreşte să lucreze „cu aceeaşi oameni din coaliţie, dar cu un alt premier”.

Am trăit şi eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea şi sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, ştiu ce aţi făcut în aceste luni, cu ce dedicare şi speranţe v-aţi început mandatele şi de ce greutăţi v-aţi lovit.

Ştiu şi că nu v-a fost simplu să renunţaţi la alte angajamente pentru a intra într-o administraţie care se opune reformelor şi stilului nostru de lucru.

Nu aţi făcut nimic greşit! Dimpotrivă, sunteţi victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcţie pe care o ocupă şi cu voturile noastre şi cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetăţenilor.

Credinţa mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare şi voi veţi face ce aţi început cu profesionalism.

Vă mulţumesc şi sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeaşi coaliţie, dar cu un alt premier”, scrie copreşedintele formaţiunii politice pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite