Cîţu, previziuni sumbre despre sistemul de pensii: Nu va fi în stare să se finanţeze peste 20 de ani. E o bombă cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu a dat asigurări că pensiile şi alocaţiile vor creşte - FOTO Eduard Enea
Florin Cîţu a dat asigurări că pensiile şi alocaţiile vor creşte - FOTO Eduard Enea

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a vorbit miercuri la „Adevărul Live” despre o posibilă desfiinţare a sistemului public de pensii, motivând că la nivelul actual reprezintă o „bombă cu ceas”. Cu toate astea, Cîţu subliniază că „o reformă durează” şi a dat asigurări că anul acesta nu se va face.

„În acest an de tranziţie nu se va face. E nevoie de o evaluare independentă a sistemului de pensii din România. E o subţiere a plajei demografice. Sunt mai puţini oameni care contribuie în viitor. E o bombă cu ceas. În ţările dezvoltate, se tranferă mai mult din economisirea pentru pensii într-un sistem privat. Sistemul actual nu va fi în stare să finanţeze peste 20 de ani sistemul de pensii. Orice reformă durează. Va fi greu”, a precizat ministrul.

Florin Cîţu dă asigurări că pensiile vor creşte

Întrebat despre posibilitatea ca pensiile să crească cu mai puţin de 40%, aşa cum a fost prevăzut în lege, ministrul de Finanţe a dat certitudinea că acestea vor creşte, doar că situaţia economică din septembrie va fi incertă.

„Banii sunt în buget. Dacă legislaţia spune că trebuie să crească pensiile, am făcut o stimare şi am pus banii în buget. Noi am alocat resurse pe partea de venituri, de aici şi deficitul. Deci nu avem o problemă cu alocarea resurselor în buget. Pensiile vor creşte, la fel ca alocaţiile, cu cât ne va permite bugetul şi situaţia economică. Nu ştiu ce va fi în septembrie. Eu înţeleg că suntem în campanie şi e un subiect care trebuie întreţinut de adversarii noştri, dar e o înmulţire simplă: vezi câte luni are anul şi constaţi că sunt banii în buget”, a mai adăugat Florin Cîţu.

Interviul integral cu Florin Cîţu: Pensiile şi alocaţiile vor fi mărite cât va permite bugetul şi situaţia economică. Nu facem mizeria PSD: să mutăm bani de la investiţii la pensii şi salarii. Asta, nu!

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite