Ciolacu a mers în vizită de lucru la Transporturi cu metroul: „E o chestiune de normalitate”. Ce planuri are pentru vara aceasta
0Prim-ministrul a declarat că va repeta gestul mergerii la instituții cu metroul, precizând că intenţionează să călătorească în această vară cu trenul spre litoralul românesc.
Şeful Guvernului a efectuat, marţi, prima vizită de la preluarea mandatului la Ministerul Transporturilor. Premierul s-a deplasat pe jos până la staţia de metrou Piaţa Victoriei, apoi a folosit trenul de metrou până la staţia Gara de Nord şi a parcurs, tot pe jos, distanţa până la sediul Ministerului Transporturilor, unde colegul său de partid, social-democratul Sorin Grindeanu, a fost reconfirmat în funcţie.
„Nu este prima oară când merg cu metroul. Cu adevărat, acum a devenit mai interesant, presupun că din cauza sau datorită funcţiei, cum vreţi să alegeţi. Am încercat să plătesc cu telefonul, am văzut mesaj de la bancă, nu ştiu de ce nu a funcţionat, dar aveam cumpărat şi un bilet pentru două călătorii. Înseamnă că, cel puţin, încă o călătorie o mai am. O să folosesc metroul. Sper să plec şi cu domnul Grindeanu la mare cu trenul, am promis amândoi. Deci, este normală abordarea, nu este una de PR, de imagine cum se spune, e chiar una de normalitate", a declarat Marcel Ciolacu, marţi, într-o conferinţă de presă la Ministerul Transporturilor.
Distanța dintre Palatul Victoria și Ministerul Transporturilor este de o o stație de metrou.
Prioritățile Ministerului Transporturilor
„Ministerul Transporturilor a fost cel mai performant minister în ceea ce priveşte investiţiile, atât din fondurile de la bugetul de stat, cât şi din fondurile europene. Sunt ferm convins că vom avea o absorbţie record pe exerciţiul financiar trecut, 2016-2020 şi cu extensia pe trei ani. Acest lucru se datorează şi echipei şi ministrului de la Transporturi (...) Ultima suplimentare deja au cheltuit-o şi sunt ferm convins că va avea, din nou, o discuţie cu domnul ministru de la Fonduri, domnul Câciu, pentru o nouă suplimentare. Să vedem ce nu s-a închis până în acest moment, fiindcă ştim cu toţii că după 31 decembrie aceşti bani se vor pierde", a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul l-a felicitat pe ministrul Transporturilor, exprimându-şi speranţa că în următorii ani vor fi depăşite şi alte recorduri, referindu-se, în special, la recordurile privind numărul de kilometri de autostradă finalizaţi. „Mi se pare că recordul României este de 100 de kilometri într-un singur an. Eu sunt ferm convins, la cât îl cunosc de ambiţios pe domnul ministru şi, acum, după ce am văzut întreaga echipă, la cât de ambiţioasă este întreaga echipă, vom depăşi şi acest record", a declarat Ciolacu.
Şeful Executivului a punctat că prioritatea pe perioada mandatului său în privinţa infrastructurii de transport o reprezintă absorbţia fondurilor europene, întrebat în acest sens. „Cum e normal, prioritatea sunt fondurile europene. Tot ce avem fonduri europene trebuie consumaţi şi fazaţi banii, ştiţi că PNRR e doar până în 2026, cel puţin până în acest moment. Avem şi exerciţiul financiar viitor. Cred că asta este prioritatea numărul 1", a declarat Ciolacu.
Totodată, el s-a referit la „marea provocare" reprezentată de războiul din Ucraina, cu trimitere la importanţa Portului Constanţa, în actualul context regional. „Şi aici, cu întreaga echipă a domnului ministru, am detaliat un pic lucrurile şi în ceea ce priveşte exportul din Ucraina şi din Republica Moldova. Vedem ce se întâmplă pe front, cum se spune. Fiindcă, în continuare există un blocaj major la Portul Odesa, Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră. De fapt, legătura, nu numai a Ucrainei, şi a Caucazului, şi a zonei din Asia către Europa. Mai sunt porturile din Galaţi şi Brăila", a detaliat Ciolacu.