Ciolacu cere MAE un mecanism de monitorizare a oportunităților de afaceri cu alte state
0Premierul Marcel Ciolacu a cerut Ministerului de Externe să vină cu un mecanism de monitorizare și integrare a oportunităților de afaceri cu alte state, subliniind că sunt necesare formulele cele mai eficiente pentru a nu irosi aceste oportunități.

„România are capacitățile necesare pentru a produce, a atrage investitori și a-și consolida punțile economice interne și externe. Vă invit să lucrăm împreună pentru intensificarea cooperării economice cu partenerii noștri. Trebuie să ieșim pe cât mai multe piețe externe, să ne diversificăm și să susținem activ – împreună – companiile românești”, a spus Ciolacu într-un discurs în fața diplomaților români.
„În acest sens, îi transmit rugămintea doamnei ministru Odobescu de a iniția un mecanism de monitorizare și integrare a propunerilor și oportunităților de afaceri pe care le avansați către Guvern și care să reflecte fezabilitatea acestora. Împreună cu ministerele responsabile trebuie să găsim formulele cele mai eficiente pentru a nu irosi aceste oportunități”, a mai adăugat premierul.
Premierul a mai subliniat că „relația de cooperare cu parteneri externi este esențială”.
„De aceea, mă vedeți deseori în dialog angajat cu partenerii străini, încercând să creez noi modalități de cooperare. Personal, am efectuat acum două luni o importantă vizită de lucru în Germania, principalul nostru partener comercial. M-am întâlnit cu cancelarul german și cu mediul de afaceri. Vom organiza, la sfârșitul lunii septembrie, un forum de afaceri româno-german. Cel mai clar exemplu al dorinței de intensificare a legăturilor comerciale cu partenerii noștri”, a anunțat Ciolacu.
Potrivit premierului, „o bază economică sănătoasă – definită de capacitatea de a produce, a vinde, a consuma pe plan local, dar mai ales de a consolida puterea de cumpărare și calitatea vieții cetățenilor – este obligatorie. De asemenea, atragerea capitalului investițional străin, consolidarea relațiilor economice cu alte state, facilitarea accesului la piețe de desfacere sunt fundamentale pentru a menține și, mai ales, pentru a crește gradul de prosperitate a românilor.În același timp, esențial pentru susținerea unei baze economice solide este asigurarea accesului neîntrerupt la energie sustenabilă”.