Ce a declarat Gabriel Oprea despre prezenţa lui Maior şi Kovesi la el acasă în noaptea alegerilor din 2009. Replica lui Dan Andronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a intervenit telefonic la Antena 3 pentru a vorbi despre turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, după ce jurnalistul Dan Andronic a scris că în acea noaptea a fost acasă la Oprea, unde erau prezenţi Maior, Coldea şi Kovesi, care unelteau în favoarea lui Băsescu. Gabriel Oprea n-a fost prezent în studio, pentru a discuta „bărbăteşte”, aşa cum promisese, ci a preferat varianta telefonului.

Intervenţia integrală a lui Gabriel Oprea la emisiunea de la Antena 3. 

Mihai Gâdea: Confirmaţi prezenţa celor enumeraţi de Dan Andronic la dumneavoastră în seara alegerilor?

Gabriel Oprea: Chiar cu riscul de a dezamăgi, duminică, 6 decembrie 2009, a fost o simplă cină. Persoanele invitate au fost domnul Maior, Andronic, Anghel Iordănescu şi Neculai Onţanu. Nu i-am organizat ziua domnului Onţanu. A fost o cină, s-a servit masa, ne-am uitat la televizor. A fost o cină informală.

Nu puteţi infirma că nu au fost?

Am făcut o declaraţie deja, am fost corect. A fost o întâlnire informală. Se va dovedi asta.

Cum se va dovedi asta?
Am înţeles că va fi o comisie, se vor da declaraţii sub jurământ.

E posibil ca-n biroul în care s-au retras cei trei, Maior, Coldea şi Kovesi, să fi vorbit şi despre altceva?
A fost o simplă cină, nimic mai mult,

Veţi merge la comisie?
Nu ştiu dacă merg, dar nu am nimic de ascuns.

După discuţia telefonică dintre Mihai Gâdea şi Gabriel Oprea, Dan Andronic a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care-i oferă un răspuns fostului ministrul:

„Îi răspund în direct lui Mihai Gâdea:
1. Laura Codruţa Kovesi a fost la Gabriel Oprea acasă în noaptea de 6-7 Decembrie 2009. Însoţită de adjunctul ei de la PG.
Dacă Gabi Oprea spune că vrea să spună adevărul ar trebui să o facă.
2. Supărările mele, cum le zice el, sunt şi ale lui. Sau cel puţin eu aşa am înţeles din ceea ce am vorbit. Dacă spune că vrea să spună adevărul ar trebui să o facă...
3. În aceea casă nu am fost doar noi doi. Alături de Maior, Coldea, Dâncu au fost şi alte persoane.
4. Vă daţi seama ce ar însemna ca nişte oameni să se rupă de cele din trecut şi să înceapă să vorbească?
Cred că de-abia acum aţi înţeles ce înseamnă presiunea celor din " Noi suntem Statul!" în condiţiile în care Oprea nu-i un fricos!”

Ce a declarat Gabriel Oprea cu o săptămână în urmă

„Mă uit la televizor şi mă doare capul. O să vin la dumneavoastră în emsiune, să discutăm bărbăteşte. În decembrie 2009 eram parlamentar independent. Anunţasem cu câteva zile înainte că dau o petrecere la mine acasă. Au fost Vasile Dâncu, Dan Andronic, George Maior, Anghel Iordănescu. Invitaţia a fost la mine acasă la 19.30, masa a început la 20:00 şi s-a terminat la 22:30. La ora 23:00 nu mai era nimeni. A fost o simplă masă.”, a spus Gabriel Oprea la Antena 3, săptămâna trecută, înainte de a se întrerupe legătura.

Ulterior, Oprea a revenit şi a continuat. „M-a bătut la cap nevastă-mea ca să intru. Nu infirm că a fost Florian Coldea. Vin marţi la dumneavoastră şi voi spune adevărul.”, a adăugat Oprea. Acesta nu a mai ajuns marţi seară în platoul Antenei 3, însă va da detalii suplimentare în această seară, de la ora 21.00.


Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite