Care sunt hibele din ultima declaraţie de avere a lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daciana Sârbu şi Victor Ponta FOTO Reuters
Daciana Sârbu şi Victor Ponta FOTO Reuters

Premierul Victor Ponta şi-a trecut în declaraţia de avere, în premieră, bunurile soţiei sale, Daciana Sârbu, însă în document rămân, în continuare, mai multe neclarităţi.

Premierul Victor Ponta şi-a actualizat declaraţia de avere pe 15 iunie 2015, la doar zece zile de la punerea sa sub urmărire penală de către DNA. Ponta şi-a trecut, în premieră, bunurile soţiei sale, Daciana Sârbu, în declaraţia de avere depusă la Camera Deputaţilor.

Astfel, în document apar, pentru prima dată, cele două case de la Cornu, una construită împreună cu Daciana Sârbu, cealaltă aflată doar în proprietatea eurodeputatei PSD. Dacă Victor Ponta ar fi respectat legislaţia şi ar fi trecut încă din declaraţia de avere din 2014 bunurile soţiei, numărul caselor sale s-ar fi ridicat la şapte: patru apartamente în Bucureşti (dintre care două erau sedii ale cabinetelor de avocatură, care, ulterior, după ce au fost lichidate, au rămas în proprietatea lui Ponta), două case de vacanţă la Cornu şi o casă de locuit în Gorj. Practic, anul trecut, Ponta era proprietarul a şapte locuinţe, în timp ce, în campania electorală, îl acuza pe Klaus Iohannis că are şase case.

În declaraţia de avere, Ponta a mai trecut, tot în premieră, terenurile din Prahova şi Dâmboviţa, ale căror singur titular este tot Daciana Sârbu, împrumuturile pe care le-a acordat aceasta către propria firmă, „D&C Sweets“, în valoare de aproape 150.000 de lei, dar şi creditul obţinut de la BCR, în cuantum de 34.500 de euro. Cu toate că premierul Victor Ponta a respectat, pentru prima dată, legislaţia în vigoare, mai exact „Ghidul de completare a declaraţiilor de avere“, care prevede obligativitatea celor doi soţi să declarae imobilele şi terenurile celuilalt, declaraţia de avere ale lui Victor Ponta conţine, în continuare, câteva neconcordanţe.

Un teren a dispărut în 2015

Faţă de declaraţia de avere din 2014 a premierului, în care apare o casă de locuit şi un teren în judeţul Gorj, în documentul actualizat în 2015, cele două imobile au dispărut, fără a se preciza dacă au fost vândute. În schimb, la bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni apare o casă de vacanţă (fără a se preciza adresa), pe care Ponta a donat-o, fără să menţioneze beneficiarul. Astfel, e posbil ca Ponta să-şi fi donat casa de locuit din Gorj, dar pe care a trecut-o drept casă de vacanţă, o diferenţă pe care ar fi trebuit însă să o menţioneze în declaraţia de avere.

Tot în 2015, Victor Ponta a vândut, în aceeaşi zi cu aceeaşi sumă, două apartamente, în valoare de 75.000 de euro fiecare. Numele persoanei către care s-a înstrăinat nu este trecut, deşi formularul cere această menţiune. Pentru un alt apartament din Bucureşti a făcut un contract de schimb, valoarea imobilului fiind de 143.050 euro. Ponta a mai semnat un antecontract de vânzare-cumpărarea unui alt apartament deţinut în Bucureşti, cu promisiune de cumpărare, avansul primit fiind de 200.000 euro.

Un alt semn de întrebare este şi împrumutul luat de Daciana Sârbu de la BCR, care apare scadent la 2015 în declaraţia de avere a eurodeputatei PSD şi la 2014 în declaraţia de avere a premierului. Anul trecut, premierul Victor Ponta a dobândit un venit anual de 74.208 de lei pentru exercitarea funcţiei de şef al Guvernului. Soţia sa, Daciana Sârbu, a încasat de la Parlamentul European un venit de 74.408 euro.

PNL a sesizat neregulile din declaraţia lui Ponta în campanie

În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, liberalii au semnalat faptul că premierul Victor Ponta, deputat PSD şi candidat la alegerile prezidenţiale, precum şi soţia sa, europarlamentarul PSD, Daciana Sârbu, nu şi-au trecut în declaraţiile de avere proprietăţile deţinute de celălalt, aşa cum cere legislaţia în vigoare. PNL spunea că Ponta şi soţia sa încalcă legislaţia încă din 2012, însă ANI nu a avut nicio reacţie. 

Citeşte şi:

Victor Ponta, modificări substanţiale în declaraţia de avere la doar câteva zile de la chemarea sa la DNA

Premierul Victor Ponta şi-a trecut, în premieră, vila de la Cornu pe care o deţine împreună cu soţia sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, şi a donat casa de vacanţă din Baia de Fier, judeţul Gorj. Modificările făcute de premier vin doar la zece zile de la punerea sa sub învinuire de către DNA.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite