Buşoi: PNL să se concentreze pe moţiunea de cenzură şi pe o direcţie comună cu preşedintele Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, susţine că PNL trebuie să se concentreze pe moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi „pe o direcţie comună cu preşedintele Iohannis“, pentru ca, în următoarele luni, să dovedească faptul că are forţa de a schimba actualul Guvern. De asemenea, spune Buşoi, liberalii nu trebuie să se „înfoierbânte” prea tare din punct de vedere politic şi nici să acţioneze de pe o zi pe alta.

“PNL să se concentreze pe moţiunea de cenzură şi pe o direcţie comună cu preşedintele Iohannis. PNL trebuie să arate că poate să fie alternativa la PSD! Acesta este cel mai important obiectiv strategic, care din păcate, până acum nu a fost atins. De aici şi orizontul foarte mare de aşteptare, dar şi tot felul de scenarii politice şi zvonuri despre anumite tensiuni. În PNL este nevoie de calm şi trebuie să revenim la priorităţi”, a scris Cristian Buşoi pe contul său de Facebook.

Buşoi susţine că, în următoarele luni, PNL trebuie să dovedească faptul că are forţa de a schimba actualul Guvern.

“În următoarele luni, prioritatea politică majoră este să dovedim că avem forţa parlamentară să generăm o modificare de guvern pe calea politică, firească. Dacă PNL va reuşi să trimită actuala majoritate în Opoziţie, va da cel mai important semnal politic că poate fi o forţă în jurul căruia să se strângă celelalte formaţiuni politice anti-PSD şi societatea civilă. De pe această poziţie, PNL va avea creşterea care să aducă un plus electoral strategic pentru europarlamentare”, mai spune el.

Cristian Buşoi subliniază că liberalii nu trebuie să se “înfierbânte” prea tare din punct de vedere politic şi nu mai trebuie să acţioneze de pe o zi pe alta.

“Este important să nu ne înfierbântăm prea tare, politic vorbind, şi să judecăm cu atenţie fiecare acţiune, tocmai pentru a-i anticipa desfăşurarea şi pentru a avea coerenţă şi suport politic. Nu mai trebuie acţionat de azi pe mâine!”, conchide el.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că partidul a decis să înceapă discuţiile în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului

"Am luat decizia in Biroul Executiv de a începe toate tratativele, toate eforturile de lobby pentru a asigura maximum de şanse pentru reuşita moţiunii de cenzură", a anunţat Orban.

El a spus că liberalii vor discuta despre o eventuală susţinere a moţiunii de cenzură cu toate grupurile parlamentare, "cu toţi parlamentarii care mai au o urmă de raţiune şi o urmă de bun simţ şi care-şi dau seama că România este împinsă în prăpastie de conducerea clanului lui Dragnea".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite