Antonescu ar dori să rămână preşedinte al Senatului: „Este foarte probabil să candidez din nou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu, preşedintele Senatului

Liderul PNL Crin Antonescu, care din luna iulie a deţinut funcţia de preşedinte al Senatului, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că este foarte probabil să candideze din nou.


Întrebat dacă, în situaţia în care USL va câştiga alegerile parlamentare, este dispus să accepte în continuare funcţia de preşedinte al Senatului, Antonescu a răspuns: „ Aici nu este vorba de a fi dispus să accepţi sau să nu accepţi. Dacă noi vom avea majoritatea în ambele Camere înţelegerea care este prevăzută în acordul de constituire a USL este ca preşedinţia Camerei Deputaţilor să revină PSD sau ACS (Alianţei de Centru Stânga - n.r.) şi preşedinţia Senatului ACD (Alianţei de Centru Dreapta - n.r.). Şi atunci, având în vedere că deţin şi în prezent această funcţie, este foarte probabil să candidez din nou“.

În sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2011, Crin Antonescu a reuşit să aibă o prezenţă de 0% la voturile finale din plenul Senatului. De altfel, liderul PNL este renumit pentru absenteismul lui de la lucrările Senatului.
Acest lucru nu s-a schimbat nici când a fost numit preşedinte al Senatului. Ba, mai mult, în ultima sesiune parlametară, Antonescu a revenit la lucru abia după trei zile.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite