Alegeri locale: UNPR s-a lăsat înghiţit de PSD
0În urma protocolului semnat de liderii Valeriu Steriu şi Gabriela Firea, UNPR nu va avea niciun candidat la cele şapte Primării ale Bucureştiului, ci va susţine candidaţii desemnaţi de PSD.
PSD şi UNPR şi-au reînnoit protocolul încheiat pentru alegerile locale din Bucureşti, într-o formă care convine social-democraţilor, dar care îi dezavantajează pe progresişti. Acordul prevede susţinerea de către UNPR a candidaţilor PSD la primăriile de sector şi la Primăria Capitalei, precum şi liste comune ale celor două formaţiuni pentru celelalte funcţii, respectiv cele de consilieri.
„Iată că stânga se uneşte pentru ca Bucureştiul să aibă proiecte. Sunt convins că împreună putem obţine cele saşe sectoare şi Capitala. UNPR va contribui semnificativ în acest proiect pentru a avea un rezultat foarte bun în alegerile locale“, a dat asigurări Valeriu Steriu.
Potrivit unor surse social-democrate, PSD a promis UNPR că viceprimarul va fi desemnat din rândurile lor, însă nu şi-au luat un angajament scris în sensul acesta. Viceprimarul este ales după alegerile locale, cu votul majorităţii consilierilor. Fără un angajament scris, PSD se poate răzgândi după ce Gabriela Vrânceanu Firea va fi aleasă în funcţia de primar al Capitalei. Totul va depinde de majoritatea care se va forma după alegerile locale în Consiliile locale.
Întrebat dacă protocolul semnat cu PSD nu dezavantajează UNPR în această formă, noul preşeidnte al UNPR Valeriu Steriu a spus că nu contează numai funcţiile de primar, ci şi cele de consilieri. Lista de consilieri va fi întocmită în funcţie de raportul de puterea din fiecare Sector. UNPR va avea pe liste mai mulţi consilieri în Sectorul 2, un fief al UNPR de peste 16 ani.
Acordul semnat în parc
Protocolul a fost semnat de către preşedinţii organizaţiei de Bucureşti în parcul Bazilescu din Sectorul 1. Astfel, candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a avut prilejul pentru a-şi prmova proiectele electorale.
„Eu consider că Bucureştiul are nevoie de mai mult spaţiu verde, de mai multe parcuri care să fie îngrijite şi dotate şi pregătite pentru cei mici. Capitala suferă, are de zece ori mai puţin spaţiu verde pe cap de locuitor decât capitalele europene“, a spus Gabriela Firea, după ce a semnat protocolul cu UNPR.
Acordul încheiat iniţial a fost semnat de către liderii celor două partide, Liviu Dragnea şi Neculai Onţanu, ultimul fiind susţinut pentru încă un mandat de primar al Sectorului 2 din partea Alianţei PSD-UNPR. După arestarea lui Neculai Onţanu, UNPR a pierdut şi Primăria Sectorului 2, unde va candida actualul viceprimar Mihai Toader, nominalizarea PSD, care va avea şi susţinerea UNPR.
Nici noul protocol nu prevede încheierea unui acord pentru alegerile parlamentare, iar PSD nu îşi asumă angajamentul că va căra în spate UNPR la alegerile parlamentare. Varianta agreată de PSD şi UNPR face referire doar la alegerile locale, unde cele doua partide vor merge pe liste comune la alegerile locale, unde doar PSD şi-a nominalizat candidaţi. Potrivit ultimului sondaj, UNPR are puţin peste 1% în intenţia de vot, departe de praguld e 5% pentru intrarea în Parlament.