Adriana Săftoiu: Sper ca unii colegi cu trei-patru mandate să înţeleagă că este un moment bun să facă un pas în spate. Blaga: Nu am discutat despre liste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu a declarat, pentru Radio France Internationale, că speră ca elaborarea listelor partidului pentru alegerile parlamentare să-i determine pe parlamentarii liberali cu trei-patru mandate ”să facă un pas în spate”, într-un context în care electoratul se arată reticent faţă de persoanele pe care le consideră ca fiind de prea multă vreme în prim-planul politicii.

UPDATE Copreşedintele PNL Vasile Blaga: Nici nu am discutat despre liste, nu discutăm acum despre liste. Am văzut multe discuţii, pe liste, cine va fi pe Bucureşti, cine nu va fi. Noi nu am avut aceste discuţii  şi nu am ce să comentez.

Adriana Săftoiu a precizat, miercuri, că discuţiile în interiorul PNL privind configuraţia listelor de candidaţi vor începe în jurul datei de 15 august, procesul urmând să fie finalizat în octombrie. Purtătorul de cuvânt al liberalilor a arătat că şi la alegerile parlamentare vor fi aplicate cele 10 criterii de integritate de care s-a ţinut seama şi la desemnarea candidaţilor la alegerile locale, nefiind exclusă şi adăugarea altor criterii.

Săftoiu crede că o parte dintre parlamentarii cu vechime ai partidului ar trebui să facă un pas în spate şi să nu mai candideze pentru un nou mandat. ”Eu vreau să cred că aceste liste vor fi foarte bine gândite, sper că vom avea colegi care vor înţelege că e un moment foarte bun în care trebuie să facem un pas în spate, în lateral. Ştiu că e destul de greu să renunţi la un moment dat la ideea că eşti parlamentar, mai ales după ce ai trei-patru mandate, dar eu cred că ar trebui să fie şi o alegere a unor colegi care se află deja la al patrulea mandat şi când spun lucrul acesta mă refer la faptul că, zic eu, 16 ani pe care i-ai avut, uneori chiar 20 la dispoziţie să arăţi ţării ce poţi să faci pentru ea sunt suficienţi (...) Suntem într-un moment în care e limpede că cetăţenii au o reacţie nu foarte bună la figuri pe care le consideră deja erodate, de prea mult timp pe scena politicii, prea obişnuite în comoditate şi în privilegii”, a declarat Săftoiu.

Întrebat dacă pe listele PN se va regăsi şi Ludovic Orban, Adriana Săftoiu a răspuns: ”În baza criteriilor de integritate, cu atât mai mult cu cât domnul Orban a fost unul dintre colegii care au şi lucrat la aceste criterii de integritate şi având în vedere şi reacţia pe care a avut-o domnul Orban în momentul în care a devenit suspect pentru justiţie, cred că nu va candida şi va fi mai degrabă chiar decizia lui, nu va trebui să i-o ceară partidul".

În ce priveşte posibilitatea cooptării în PNL a unor miniştri din guvernul Cioloş, Adriana Săftoiu a afirmat că liberalii sunt dispuşi să deschidă partidul nu doar pentru actuali membri ai Guvernului. ”Sunt foarte mulţi oameni care sunt în societatea civilă, în mediul de afaceri, în lumea academică, inclusiv în Guvern, care spun eu ar merita să se înscrie într-un partid politic. Şi nu cred că trebuie să ne fie ruşine să spunem că da, ar fi foarte bine să avem aceşti oameni lângă noi (...) Nu văd nimic rău că vin membri din Guvern, din societatea civilă spre PNL. Bine ar fi să se întâmple acest fenomen", afirmă purtătorul de cuvânt al PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite