Un băiat american de nouă ani a reuşit să se salveze singur după ce a fost atacat de un aligator de aproape trei metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat în vârstă de nouă ani din Florida, SUA, s-a salvat singur, joi, cu mâinile goale, după ce a fost atacat de un aligator de aproape trei metri, scrie „The Independent“.

James Barney era joi la o plimbare cu bicicleta când s-a hotărât intre într-un lac să facă o baie. La scurt timp a fost atacat de un aligator. După ce s-a zbătut şi a lovit în repetate rânduri animalul, băiatul a reuşit să se elibereze.

„La început, am crezut că se joacă cineva cu mine. Apoi i-am simţit fălcile şi imediat apoi dinţii. Am reacţionat imediat şi l-am lovit de câteva ori, iar în cele din urmă i-am forţat fălcile şi m-am eliberat”, a povestit băiatul atacat într-un interviu acordat presei de pe patul de spital.

Barney  a fost dus cu un elicopter la spitalul din Ontario, iar medicii au declarat într-un interval scurt de timp că băiatul este într-o stare bună. Potrivit surselor medicale, un colt al crocodilului chiar i-a rămas înfipt in piele. Copilul a fost operat si a avut nevoie de 30 de copci şi a rămas cu urme pe tot corpul, dar se va recupera complet.

Zona în care a avut loc incidentul a fost închis pentru trecători, iar serviciile specializate au început căutarea aligatorului care a atacat băiatul de nouă ani. Un reprezentant al celor desemnaţi să prindă animalul susţine că aligatorul a fost zărit vineri, dar nu a putu fi prins.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite