Xavier Thévenard, cel care l-a bătut pe Robert Hajnal la UTMB: „Muntele pentru mine e un mod de viaţă“

Deţinător al Marelui Şlem Ultra Trail du Mont Blanc (a câştigat UTMB, TDS, CCC, OCC), cu un palmares impresionant în cursele montane desfăşurate pe distanţe lungi, monitorul de schi Xavier Thévenard (31 de ani) e un fost biatlonist îndrăgostit de munte, care aleargă trail de la 7 ani.

În 2018, a strâns 11.854 de km şi 378.320 de metri diferenţă de nivel pozitivă – alergare, bicicletă, schi. În acest an, a câştigat Ultra Trail du Mont Fuji şi 90km du Mont-Blanc.

De ce ai trecut de la biatlon la alergare montană?

Am practicat biatlonul când eram mai tânăr, dar nu aveam continuitate în rezultate şi nu puteam face asta la nesfârşit. Se intră greu în echipa naţională de biatlon, efectivele sunt reduse. De la o anumită vârstă, dacă nu alergi sub culorile Franţei trebuie să laşi locul celor mai tineri, să aibă şi ei o şansă. M-am oprit la 18 ani, continuând însă cu shi fond pe distanţe lungi. Cel mai bun antrenament pentru schi şi pentru biatlon pe care poţi să-l faci vara este alergarea montană. Am practicat schi de la 7 ani, iar când nu mai aveam zăpadă alergam pentru a-mi menţine condiţia fizică. De fapt, am făcut trail încă din copilărie. Şi acum mai fac iarna schi fond, este un sport înrădăcinat în mine. Cum apare prima zăpadă în spatele casei, îmi pun schiurile în picioare!

Ce reprezintă muntele pentru tine?

Muntele înseamnă dragostea de a fi afară în natură. Muntele este pentru mine un mod de viaţă. Noi, oamenii, suntem fiinţe vii şi, ca toate celelalte fiinţe vii ale acestei planete, venim din mediul natural fie că ne place sau nu. Iar astăzi, cu stilul nostru de viaţă, cu societatea de consum în exces pe care am construit-o, ne-am pierdut sensul vieţii. Modelul actual de societate ne scoate complet din mediul natural. Nu suntem făcuţi să stăm în spatele unui ecran de calculator, într-un stres continuu în fiecare zi. La bază, suntem cu toţii vânători şi culegători, obişnuiam să trăim într-un mediu sănătos. Să ne deplasăm, să ne mişcăm, sunt activităţi ancorate în noi. Oamenii trebuie să se regăsească în acest univers magic care este natura. Nevoia de libertate, de aventură, este baza existenţei noastre.

Care ar fi strategia victorioasă într-un ultra?

Nu cred că există o reţetă magică! Trebuie experimentat şi apoi analizat ce funcţionează, ce nu funcţionează. Cred că gestionarea ritmului, a dietei, precum şi pregătirea fizică şi psihică sunt primordiale pentru un ultra reuşit. Ultramaratonul montan este o disciplină foarte diferită de toate celelalte sporturi, de alte competiţii. Este singura în care eşti conştient de adversari, de jocurile lor, dar în care trebuie să ignori în totalitate adversitatea. Dacă scopul este ajungi la finiş, trebuie să o faci având cât mai multă plăcere pe traseu şi acumulând cât mai puţină oboseală. Nu trebuie să lupţi cu unul sau cu altul. Gândindu-te prea mult la rezultat şi la confruntarea cu ceilalţi pierzi foartă multă energie fizică şi psihică, resurse indispensabile în probele ce se dispută pe distanţe foarte lungi. Nu trebuie uitat că primul adversar al tău eşti chiar tu. În ultra, valorile fundamentale sunt răbdarea şi felul cum gestionezi cursa.

Anul trecut ai făcut 11.854 de km şi 378.320 de metri diferenţă de nivel pozitivă (alergare, bicicletă şi schi). Asta ar trebui să facă toţi ultramaratoniştii – mult volum şi multă diversitate?

Lumea mă clasează, pentru că am avut rezultate în curse lungi, ca fiind ultramaratonist. Dar eu nu mă consider asta. Eu sunt un om de munte, o persoană căruia îi place să-şi petreacă timpul în aer liber, nu un atlet, un alergător în sensul pur. Îmi practic activitatea în funcţie de sezon, de nevoi, de starea vremii. Nu încerc să fiu campion mondial la antrenament. Caut, normal, să fiu bun în ce priveşte obiectivele mele, să mă dezvolt prin sport, asta am făcut mereu. Echilibrul vieţii este, din punctul meu de vedere, esenţial pentru a reuşi în sport. Să fac lucruri în contradicţie cu aceste convingeri nu are sens, deci nu poate fi eficace. Motivaţia profundă este cea care dă forţă. Trebuie să fii de acord cu tine, să ştii şi să înţelegi de ce practici această activitate. Pentru mine, nu are sens să urmez un plan de antrenament, dacă la bază nu sunt convins că ar putea funcţiona. Fiecare are metodele lui, toţi suntem diferiţi.

În 2018, la startul UTMB, i-ai avut alături pe Jim Walmsley şi pe Kílian Jornet, dar niciunul nu a ajuns lângă tine pe podium. A fost în schimb Robert Hajnal. Ce crezi despre cursa făcută de ”necunoscutul” român?

Pentru mine, Robert Hajnal nu a fost un necunoscut. Nu poţi fi necunoscut când eşti un alergător care a terminat pe locul 15 la Campionatul Mondial. El şi-a făcut propria cursă şi nu pe a celorlalţi, a fost răbdător, şi cred că asta este un atu puternic, un avantaj mare, pentru a reuşi un ultra. Ultramaratonul montan nu este o disciplină care trebuie bagatelizată. Ceea ce cerem de la corpurile noastre în timpul unui ultra nu este ceva foarte normal. Avem nevoie să ne adunăm toate forţele, atât fizice cât şi mentale, înainte de a ”ataca” o asemenea cursă. Iar cei care înainte de start au în jurul lor un mediu stresant nu reuşesc asta. Cred că la UTMB 2018, unul din avantajele lui Robert Hajnal faţă de ceilalţi alergători Elite, a fost faptul că a fost mai puţin solicitat din acest punct de vedere.