Voleibalistele au pierdut și cu Serbia după ce au dominat primul set

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea din meciurile cu Cehia și Polonia s-a repetat și în ”barajul” pentru sferturile de finală ale Campionatului European cu Serbia, disputat aseară. Echipa feminină de volei a României a condus în primul set, în permanență, până la al doilea timp tehnic de odihnă (16-13), însă a cedat cu 19-25. Tricolorele au pierdut cu 0:3 și se întorc acasă.

Naționala noastră nu a avut nervii tari la acest Campionat European – este a 23-a participare a ei la turneul final din 27 de ediții, un record! Cu toate că a avut în componență jucătoare de mare valoare, unele și cu suficientă experiență internațională (Carmen Țurlea, Elena Butnaru, Mirela Corjeuțanu, Iuliana Nucu), echipa României a reușit să joace la adevărata ei valoare doar în primul set al partidelor cu Cehia, Polonia și acum cu Serbia. De fiecare dată, fetele noastre au condus până spre finalul actului cu numărul 1, însă au clacat, la mare luptă, este adevărat, pe ultimele mingi...
În fața echipei pregătite de Zoran Terzici, echipa României a început în forță și s-a detașat rapid (4-1). Și deși a fost egalată la 4, 7, 9 și 11, a reușit să se desprindă din nou înaintea celui de-al doilea timp tehnic de odihnă: 16-13. Staff-ul tehnic al Serbiei a reușit însă să găsească soluțiile pentru a reveni în meci și a întoarce rezultatul. Astfel că după ce a egalat la 16, echipa gazdă a CE alături de Italia, s-a dus în câștigătoare: 20-18 și 25-19.

În setul 2 s-a produs reculul în jocul nostru. Serbia a condus aproape în permanență (România a avut 3-2 și 4-3) astfel că la final decalajul a fost major: 25-15. În următorul act, pe fondul intrării în joc a Florentinei Nedelcu (5 puncte reușite), naționala noastră a dat iluzia că poate reveni: a condus cu 8-5 și 16-13. Nici de data aceasta, însă, România nu a putut să mențină un ritm ridicat de joc, cedând pe final cu 20-25.

Victoria Serbiei este logică, jucătoarele ei ocupând primele poziții în statistica pe posturi. În ierarhia celor mai bune jucătoare, Brakocevici (19 puncte) și Krsmanovici (11p) au fost urmate de Carmen Țurlea (11p). La serviciu am stat mai bine decât de obicei, Corjeuțanu (2 ași), Nucu (1), Nedelcu (1) și Neaga (1) totalizând cinci puncte direct din serviciu, cu unul mai mult decât a reușit singură Brakocevici. La blocaj, de data aceasta Nneka Onyejekwe n-a mai fost numărul 1. Jucătoarea lui Volero Zurich a fost pe 3, cu trei reușite, fiind depășită de Krsmanovici (4) și Rasici (4).

Rezultate din celelalte meciuri disputate în barajul pentru sferturile de finală ale CE: Turcia – Spania 3:0, Olanda – Azerbaidjan 3:1, Cehia – Franța 3:1.

Ieri s-au disputat două sferturi de finală: Rusia – Turcia 0:3 și Italia – Olanda 3:1. Echipele învingătoare se vor înfrunta în semifinală.

Astăzi (29 septembrie) sunt programate celelalte două ”sferturi”: Germania – Cehia și Polonia – Serbia.
 
ROMÂNIA – SERBIA 0:3 (19-25, 15-25, 20-25)
BELGRAD (28 septembrie). Sala:
Pionir. Spectatori: 800. Arbitru principal: Dusan Hodon (Croația). Arbitru secund: Vittorio Sampaolo (Italia). Durată meci: 72 de minute (24+22+26).

ROMÂNIA: Diana Neaga (2 puncte) – Ioana Nemţanu (1p), Nneka Onyejekwe (3p), Carmen Ţurlea (11p), Mirela Corjeuţanu (8p), Iuliana Nucu (5p) – Nicoleta Manu (libero).

Au mai jucat: Sabina Miclea (1p), Florentina Nedelcu (5p), Elena Butnaru (4p), Cristina Cazacu, Daiana Mureșan.

Antrenor: Darko Zakoci

SERBIA: Maja Ognejenovici (5 puncte) – Jelena Nikolici (6p), Milena Rasici (10p), Jovana Brakocevici (19p), Brizitka Molnar (3p), Natașa Krsmanovici (11p) – Suzana Cebici (libero).

Au mai jucat: Sanja Malagurski (9p), Ana Antonijevici, Jovana Vesovici (4p).

Jucătoare neutilizată: Nadja Ninkovici.

Antrenor: Zoran Terzici

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite