VIDEO Steaua - Petrolul 3-0: Măturând cu „lupii“ în Supercupa însângerată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa care a dominat campionatul, în sezonul trecut, a călcat în picioare deţinătoarea Cupei României, într-un meci în care s-a văzut o diferenţă uriaşă de clasă între cele două formaţii. Scenariul după care s-a jucat pare a confirma că şi în noua stagiune, Steaua va avea cale liberă spre titlu.

Supercupa României e, de obicei, o sărbătoare care deschide oficial noul sezon fotbalistic. De această dată însă, evenimentul a fost umbrit de moartea tragică a suporterului Petrolului, care era în drum spre Bucureşti pentru a vedea partida cu Steaua.

Meciul în sine s-a dovedit a fi unul fără istoric în care senzaţia generală a fost că cea mai bună echipă din România s-a duelat cu o grupare din liga a doua! Pentru că aşa a arătat Petrolul fără „dezertorul“ Bokila, fără Alcenat (plecat la naţionala Haiti pentru Gold Cup) şi fără play-maker-ul Marinescu, accidentat de mai mult timp.

În aceste condiţii, elevii lui Laurenţiu Reghecampf au zburdat pe teren, iar Nikolici a deschis scorul după 22 de minute. Sub privirile unui Cosmin Contra, aflat în tribune, din cauza unei suspendări, Petrolul a încasat şi golurile de 2-0 şi 3-0 până la pauză, când Szukala - din pasa lui Bourceanu - şi Pintilii - cu un şut superb sub transversală - au modificat tabela.

Haţegan a contribuit la eşecul Petrolului

Dominarea Stelei a fost atât de clară încât Bourceanu şi-a permis să rateze şi un penalty, şutul său fiind parat de portarul care a făcut minuni la Rapid, în returul trecut, Pecanha (30). Totuşi, lovitura de la 11 metri a fost una gratuită, după cum au arătat reluările TV. Arbitrul Ovidiu Haţegan a greşit de două ori: o dată pentru că acordat penalty şi apoi fiindcă l-a eliminat pe Manasse.

Piovaccari, ce ratare!

După pauză, s-a jucat la trecerea timpului, în condiţiile în care Steaua, având trei goluri avans pe tabela de marcaj şi un om în plus pe teren, îşi făcuse deja adversarul KO.

Astfel, singurele momente notabile au fost cele două debuturi: Teixeira la Petrolul şi Piovaccari la Steaua. Nici unul n-a arătat însă nimic deosebit. Italianul Stelei a ratat chiar o şansă uriaşă, când a scăpat singur cu Pecanha, însă a şutat anemic, în goalkeeper-ul Petrolului.

S-a terminat 3-0, iar Steaua, chiar şi cu Gigi Becali după gratii, rămâne cea mai bună echipă din România. 

6

Supercupe ale României are Steaua în vitrină, după triumful de miercuri seară.

Steaua: Tătăruşanu - Georgievski (Prepeliţă 66), Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, G. Iancu, Cr. Tănase - Nikolici (Piovaccari 61). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Petrolul: Pecanha - Achim, Manasse, Neag (Romario 57), Guilherme - Mustivar (Cristescu 80), Hoban - Boudjemaa, Grozav, Ad. Cristea (Teixeira 57) - Hamza. Antrenor: Cosmin Contra.

VEZI AICI GOLURILE MECIULUI

VEZI DANSUL DE LA GOLUL DE 2-0

VEZI PENALTY-UL RATAT DE STEAUA

CITEŞTE ŞI:

*Scene de groază în trenul care transporta suporterii Petrolului la meciul de Supercupă: un fan ploieştean a murit, după ce a căzut din tren

*UPDATE VIDEO Un suporter al Petrolului a murit după ce a căzut din trenul care ducea fanii la meciul de Supercupă

*VIDEO FOTO Ploieştiul era galben-albastru înainte de tragedia în care un suporter a murit în drum spre meci. Mii de suporteri au plecat spre Capitală

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite