VIDEO Sorana şi-a ieşit din minţi: Ce a făcut în meciul în care a fost învinsă ruşinos de ocupanta locului 83 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cârstea a avut un sezon slab de hard, încheiat cu un bilanţ negativ, 6 victorii – 8 înfrângeri. Din păcate, pe zgură, parcursul ei a început tot cu stângul, ea fiind eliminată după primul meci la Istanbul.

Sorana Cârstea (34 WTA) e din ce în ce mai furioasă pe terenul de tenis. La Fed Cup, a fost nemulţumită că a fost folosită doar în meciul de dublu, iar nervii pe care şi i-a făcut la Cluj i-a luat cu ea la Istanbul.

Aici, românca de 28 de ani a debutat într-o partidă pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o câştige la pas cu Yulia Putintseva (83 WTA). Şi, la modul cum a început meciul, luând primul set cu 6-0, Sorana părea că îşi va confirma statutul de favorită. Apoi însă, seturile doi şi trei au fost de coşmar pentru Cârstea, aceasta fiind învinsă cu 1-6, 0-6!

În decisiv, totul a mers prost pentru ocupanta locului 34 mondial. Mai întâi, după game-ul de 3-0, a cerut intervenţia medicului din cauza unor probleme. Apoi, în game-ul următor, s-a certat cu arbitru din cauza punctului decisiv care a ridicat scorul la 4-0 pentru Putintseva. Cârstea a insistat, gesticulând cu nervozitate, că mingea servită de Putintseva n-a prins tuşa. Cum la Istanbul nu există tehnologia Hawkeye, cuvântul arbitrului a fost decisiv, iar Sorana a rămas cu nervii.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA FAZA CARE A ENERVAT-O PE CÂRSTEA

VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI CÂRSTEA - PUTINTSEVA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite