Ultimele imagini cu Maradona în viaţă: Diego cântă cu un trabuc în mână şi cu băutura în faţă VIDEO

Ultimele imagini cu Maradona în viaţă: Diego cântă cu un trabuc în mână şi cu băutura în faţă VIDEO

La ce viaţă dezordonată a avut în afara terenului e fotbal, e un miracol că cel mai iubit jucător al tuturor timpurilor a apucat vârsta de 60 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diego Maradona s-a stins la doar 25 de zile după ce a schimbat „prefixul“, iar decesul său, la fel ca viaţa pe care a dus-o, a fost unul controversat pe marginea căruia sunt deja în derulare mai multe anchete. 
 
Imediat după ce a fost internat la spital şi operat pe creier, la patru zile după ce a împlinit 60 de ani, oamenii din anturajul lui Diego au tras mai multe semnale de alarmă. „Diego ia pastile ca să doarmă, iar marea lui problemă e alcoolul, toată lumea ştie asta. Cine zice altceva e un mincinos. El ar trebui internat într-o clinică pentru dependenţii de alcool. Poţi să-i dai vitamine lui Diego şi să-l hidratezi, dar nu asta e soluţia“, a spus fosta prietenă a lui Diego, Rocio Oliva.
 
Iar medicul Alfredo Cahe a confirmat spusele femeii care a fost, la un moment dat, logodită cu Maradona. „Maradona are nevoie de asistenţă permanentă. Diego e de necontrolat. E la fel ca atunci când l-am dus în Cuba, la dezintoxicare. Trebuie să stea departe de alcool. E dificil, pentru că a schimbat drogurile cu alcoolul şi starea sa se deteriorează tot mai mult. Să luăm taurul de coarne şi să fim fermi. Diego are nevoie de asistenţă permanentă, să-l convingem să continue tratamentul!“, a explicat Cahe pentru „Clarin“.
 
Din păcate, aceste avertismente nu l-au salvat pe Maradona. Iar acum, o filmare apărută în presa argentiniană arată cum şi-a trăit Diego ultimele zile, înainte de a fi operat pe creier. 
 
În imagini, se vede cum fostul fotbalist e într-o stare de euforie, cu trabucul în mână şi cu băutura în faţă. Din păcate, aceasta s-a dovedit a fi ultima petrecere pentru cel mai iubit fotbalist al tuturor timpurilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările