Tulpina indiană se culcă devreme, la Londra: Record de asistenţă la Euro 2020, la meciul Italia - Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Italienii au savurat calificarea naţionalei lor în finala Euro 2020 cu măştile sub bărbie
Italienii au savurat calificarea naţionalei lor în finala Euro 2020 cu măştile sub bărbie

Într-o zi în care în Anglia s-au înregistrat 28.773 de cazuri de COVID-19, plus 37 de decese, fanii s-au înghesuit în tribunele de pe „Wembley“ pentru prima semifinală de la Euro 2020.

E clar: „Stăm acasă, salvăm vieţi“ e un slogan uitat, la Londra! Iar când specialiştii ne avertizează, cu disperare, zi şi noapte, că valul 4 al pandemiei ne va izbi, în mod violent, oamenilor le arde de fotbal! 

Ceea ce s-a întâmplat, marţi seară, pe „Wembley“ din Londra, cu siguranţă, a fost o dovadă de iresponsabilitate crasă în viziunea celor care se luptă cu pandemia. Pentru că aici s-au înghesuit 57.811 oameni. Cei mai mulţi fără mască şi fără respectarea normelor de distanţare fizică. Pe scurt, o catastrofă de neiertat!

Spania

Fanii spanioli prezenţi pe Wembley, nişte iresponsabili şi ei în ochii celor care urmăresc pandemia cu îngrijorare

Şi de-a dreptul revoltător e faptul că şi diseară, lumea va savura, din nou, fotbalul, într-o atmosferă de sărbătoare, fără a ţine cont de pandemie. Pentru că, din nou, vor fi aproape 60.000 de oameni, dacă nu şi mai mulţi, în tribunele de pe „Wembley“ pentru a doua semifinală de la Euro 2020: Anglia - Danemarca (ora 22.00, Pro TV)

Deocamdată, meciul de marţi seară, Italia - Spania 1-1 (4-2 după loviturile de departajare) a stabilit un record de asistenţă la această ediţie a turneului final, după cum se poate vedea mai jos:

1. Londra (Wembley): Italia - Spania 1-1 (semifinale) - 57.811 spectatori

2. Budapesta (Puskás Aréna): Ungaria - Franţa 1-1 (grupe) - 55.998 de spectatori

3. Budapesta (Puskás Aréna): Ungaria - Portugalia 0-3 (grupe) - 55.662 de spectatori

4. Budapesta (Puskás Aréna): Portugalia - Franţa 2-2 (grupe) - 54.886 de spectatori

5. Budapesta (Puskás Aréna): Olanda - Cehia 0-2 (optimi) - 52.824 de spectatori

Mii de oameni pe străzile din Italia

Nu doar la Londra oamenii au uitat de pandemie şi de constelaţia tulpinilor SARS-CoV-2! Şi în Italia, oamenii s-au înghesuit cu miile pe străzi, pentru a urmări semifinala cu Spania împreună, pe ecrane gigantice montate în oraşe, după cum se poate vedea mai jos:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite