The Times anunţă că Japonia va anula Jocurile Olimpice! Reacţia Comitetului Olimpic Internaţional şi a niponilor

The Times anunţă că Japonia va anula Jocurile Olimpice! Reacţia Comitetului Olimpic Internaţional şi a niponilor

Joi, prestigiosul cotidian britanic The Times a făcut un anunţ care le dă fiori iubitorilor sporturilor din întreaga lume.

Conform jurnaliştilor englezi, care citează o sursă din coaliţia de la guvernare, executivul japonez ar fi ajuns în privat la concluzia că va trebui ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie anulate din cauza coronavirusului. 
 
The Times, citat de news.ro, mai scrie că ar exista un consens cu privire la faptul că evenimentul amânat de anul trecut nu poate avea loc nici în 2021 şi acum obiectivul este găsirea unei soluţii onorabile pentru a se anunţa anularea, astfel încât să rămână posibilitatea ca Tokyo să fie gazdă a Jocurilor Olimpice în alt an, şi anume în 2032. “Nimeni nu vrea să fie primul care să spună acest lucru, dar consensul este că este prea dificil. Personal, nu cred că va avea loc”, a precizat sursa din coaliţia de guvernare.
 
Japonia a negat zvonurile
 
Vineri, un purtător de cuvânt al guvernului japonez a afirmat că “nu există adevăr” în materiaul ublicat de The Times. “Evident, vom nega ştirea”, a declarat Manabu Sakai, membru al guvernului, într-o conferinţă de presă.
 
CIO exclude amânarea Jocurilor Olimpice 
 
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a reacţionat imediat prin vocea preşedintelui acestui for, Thomas Bach. Oficialul nu a confirmat informaţiile apărute în The Times şi s-a declarat convins că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în această vară, adăugând totodată că „nu există un plan B”, informează AFP.
 
„Nu avem în acest moment niciun motiv să credem că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu se vor deschide pe 23 iulie pe Stadionul Olimpic din Tokyo. De aceea nu există un plan B şi de aceea suntem total angajaţi să facem din aceste Jocuri unele sigure şi reuşite”,  a spus Bach într-un interviu acordat agenţiei nipone Kyodo.
 
Marţi, directorul general al Comitetului de organizare, Toshiro Muto, a afirmat, la rândul său, că responsabilii Tokyo-2020 sunt „inflexibili” în privinţa desfăşurării Jocurilor Olimpice în această vară, nefiind luată în calcul nicio altă variantă. Acesta nu a exclus, însă, posibilitatea ca Jocurile să poată avea loc eventual fără spectatori, în condiţiile în care pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga lume, inclusiv în Japonia.
 
Îngrijoraţi că marele eveniment sportiv ar putea agrava şi mai mult răspândirea locală a virusului, peste 80% dintre japonezi sunt în continuare foarte reticenţi în privinţa organizării JO în acest an, preferând fie o nouă amânare, fie o anulare pur şi simplu, potrivit unui sondaj recent.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările