T6N: Rugbystul care s-a "bătut"... singur a revenit în lot!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre cei 30 de jucători cu care echipa de rugby a Franţei pregăteşte meciul cu Scoţia, de duminică, din prima etapă a Turneului celor 6 Naţiuni, se numără şi Mathieu Bastareaud. Acesta revine după suspendarea dictată în vară.

În vârstă de 21 de ani, centrul lui Stade Francais este cunoscut ca un tip de mare viteză în ciuda gabaritului potrivit mai degrabă unui înaintaş (1,83 m şi 114 kg). Bastareaud a devenit şi mai cunoscut vara trecută, când a fost implicat într-un scandal de proporţii.

Participant la turneul în Noua Zeelandă, cu echipa de rugby a Franţei, el a suferit un traumatism facial după al doilea meci al "cocoşilor" cu selecţionata All Blacks... Mai întâi el le-a spus antrenorilor că a fost bătut de patru sau cinci neozeelandezi, la orele 3 noaptea, pe când se întorcea la hotel. Conducătorii Federaţiei Franceze de Rugby (FFR) i-au informat pe neozeelandezi despre acest incident, iar Bastareaud s-a întors acasă fără a dori să depună plângerea împotriva agresorilor... Premierul neozeelandez John Key şi-a cerut public scuze pentru cele întâmplate şi a promis că vinovaţii vor fi prinşi.

Cum Noua Zeelandă va găzduit turneul final al Cupei Mondiale din 2011 s-a deschis o anchetă, afacerea devenind publică. Poliţia a studiat înregistrările video de la hotel şi a descoperit că Bastareaud a venit alături de doi colegi, Louis Picamoles şi Fulgence Ouedtaogo, şi de două femei, în jurul orei 5.22... Şi că el era bine-mersi!

Strâns cu uşa, rugbystul francez a recunoscut că a minţit: "Vreau să revin asupra incidentului din Noua Zeelandă. Vreau ca toată lumea să ştie adevărul. Când am ajuns la hotel eram beat... Am căzut în cameră şi m-am lovit de noptieră... Mi-am spart obrazul. Am fost îngrozit. Am intrat în panică şi am crezut că voi părăsi echipa Franţei. Am spus acea poveste crezând că lucrurile vor rămâne aşa... Atunci când am văzut ce amploare ia totul am decis să spun adevărul. Îmi cer scuze faţă de Federaţia Neozeelandeză, faţă de oraşul Wellington, faţă de jucătorii şi antrenorii echipei Franţei... Şi faţă de prietenii şi toţi cei care au fost atinşi de această întâmplare", a mărturisit Bastareaud.

În urma acestei mărturisiri premierul francez Francois Fillon a fost nevoit să îi transmită scuzele sale omologului neozeelandez. Acelaşi lucru l-a făcut şi preşedintele Federaţiei Franceze de Rugby, iar Bastareaud a fost suspendat... Până acum, când Marc Lievremont a considerat că îl poate reprimi printre "cocoşi". "Mathieu a avut performanţe deosebite cu echipa de club. El a muncit cu multă determinare şi a respectat programul fixat de comitetul Ile-de-France", a declarat antrenorul principal al Franţei. Iar responsabilul cu pregătirea treisferturilor l-a completat: "Nu trebuia ca el să se ascundă sub o carapace. A ştiut să iasă bine din această întâmplare. Aşa se explică şi performanţele sale de la club".

În prima etapă a Turneului celor 6 Naţiuni Franţa va juca duminică, 7 februarie (ora 17.00), la Edinburgh, cu Scoţia. Meciul va putea fi văzut şi în România, pe Sport 1.

Lotul Franţei

Înaintaşi: Thomas Domingo (Clermont), Luc Ducalcon (Castres), Sylvain Marconnet (Stade Français), Nicolas Mas (Perpignan), William Servat (Stade Toulousain), Dimitri Szarzewski (Stade Français), Sébastien Chabal (Racing Metro), Romain Millo-Chluski (Stade Toulousain), Lionel Nallet (Racing Metro), Pascal Papé (Stade Français), Julien Bonnaire (Clermont), Thierry Dusautoir (Stade Toulousain), Imanol Harinordoquy (Biarritz), Alexandre Lapandry (Clermont), Fulgence Ouedraogo (Montpellier), Louis Picamoles (Stade Toulousain)

Treisferturi: Jean-Baptiste Elissalde (Stade Toulousain), Morgan Parra (Clermont), Benjamin Boyet (Bourgoin), François Trinh-Duc (Montpellier), Mathieu Bastareaud (Stade Français), Fabrice Estebanez (Brive), David Marty (Perpignan), Yannick Jauzion (Stade Toulousain), Vincent Clerc (Stade Toulousain), Benjamin Fall (Bayonne), Julien Malzieu (Clermont), Aurélien Rougerie (Clermont), Alexis Palisson (Brive), Clément Poitrenaud (Stade Toulousain).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite