Stoichiţă, o nouă declaraţie năucitoare: Ce a putut să zică, întrebat fiind despre barajul cu Islanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Comisiei Tehnice FRF, Mihai Stoichiţă, s-a specializat în a oferi, periodic, declaraţii care te obligă să te freci la ochi.

În octombrie 2017, după ce naţionala statului Panama a obţinut calificarea la Mondialul din 2018, „Lippi“, care în urma cu 16 ani fusese selecţioner în această ţară, a ţinut să-şi lege cumva numele de această performanţă. 

„M-au sunat secretarul general şi preşedintele federaţiei din Panama şi ne-am bucurat împreună de acest succes istoric. Am tot ţinut legătura cu ei în ultima vreme. Chiar îmi spunea preşedintele de acolo că proiectul dezvoltării fotbalului panamez a început de când am fost eu în Panama“, a spus Stoichiţă. 

Acum, el a reuşit să şocheze din nou, la Digi Sport, când a fost întrebat despre barajul Islanda – România. 

„Sunt aproape sigur că vom obţine această calificare. Am aşa un feeling. În general, eu cam ştiu dinainte ce se va întâmpla. În vară am spus că vom ajunge în semifinale la Euro U-21 şi la Olimpiadă. Poate a fost o întâmplare că am zis treaba asta, dar nu cred că e o întâmplare când cunoşti oamenii, jucători“, a afirmat oficialul FRF. 

Întrebat dacă a prezis şi finalul dezastruos al preliminariilor Euro 2020, cu înfrângeri la zero în faţa Suediei şi a Spaniei, Stoichiţă a spus: „Nu, nu. Dar nici n-am făcut vreo declaraţie înainte. A fost o perioadă mai complicată. Niciodată n-aş fi crezut că ne va bate Suedia. Cu Spania nu eram chiar atât de încrezător“.

Nu prea am emoţii cu Islanda. Cred că terenul va fi bun. Acum e zăpadă pe teren, e deplorabil, dar mai e până la meci. Sper doar să nu fie vânt. Ăsta e principalul pericol. Mihai Stoichiţă şef Comisia Tehnică FRF  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite