Sorana Cîrstea, sinceră şi virulentă: „N-am primit nimic din partea României! Eventual, mi s-au pus beţe în roate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (92 WTA) a făcut lumină în cazul retragerii sale de la echipa de Fed Cup, ea fiind cea mai tânără jucătoare care a reprezentat România în această competiţie.

România va înfrunta Cehia, la Ostrava, în weekend, însă Florin Segărceanu nu se va putea baza pe o formulă ideală, după ce Sorana Cîrstea s-a retras de la echipă, spre sfârşitul anului trecut. Astfel, în lotul deplasat la Ostrava a apărut Ana Bogdan (105 WTA), care e mai slab clasată decât Sorana.

Într-un interviu excelent acordat pentru mirceamester.ro, Cîrstea a comentat decizia ei de a renunţa la echipa de Fed Cup?

Ce a spus Sorana Cîrstea? 

*De fiecare dată când am fost aptă de joc şi sănătoasă – am fost cea mai tânără jucătoare care a jucat în Fed Cup – am răspuns prezent şi am jucat cu mare drag. Însă am ajuns la un punct în care am simţit că am dat tot ce am putut pentru echipa asta. Am simţit că mi-am făcut datoria.

*Eu joc pentru România. Am auzit pe cineva care spunea “Gata, s-a retras, nu mai joacă pentru România”. Păi de fiecare dată când joc într-un turneu, lângă numele meu stă steagul României, nu scrie “Strada Jandarmeriei”.

*Am fost mereu foarte patrioată. Şi asta în condiţiile în care nu am primit, ca sportiv, nimic de la ţara asta. Eventual am primit beţe în roate: având în vedere că am început în România, totul a fost mult mai greu. Cu toate astea, am venit mereu la lotul de Fed Cup pentru că am simţit mereu că asta e o datorie: în primul rând de cetăţean, apoi de sportiv. Pentru că, în final, sportul face cunoscut numele ţării în contexte pozitive mai mult decât orice altceva. Am simţit mereu că am datoria asta şi de fiecare dată am mers la lot fără să conteze dacă am jucat simplu, dublu sau dacă nu am jucat deloc.

*Sunt foarte multe jucătoare care, atunci când joacă la Fed Cup, nu reuşesc să aibă acelaşi nivel ca în turneele din circuitul WTA. La mine a fost invers: faptul că jucam pentru ţară, cu România pe spate, mă împingea să joc mai bine.

*Faptul că am o familie, faptul că sunt foarte mândră de educaţia pe care am primit-o, de părinţii mei, că am un caracter bun, că m-am format aici, m-au obligat să încerc să dau înapoi cât am putut şi am jucat tot timpul cu inima.

*Nu mi s-a părut corect ca, dacă Fed Cup nu mai este o prioritate pentru mine, să ocup un loc în lot. Avem destule fete care pot să câştige foarte multă experienţă în acea săptămână. De asta am spus că mi-ar plăcea să ajungă la lot şi fete mai tinere care să stea pe lângă cele experimentate şi să înveţe.

*Nu există nicio şansă să revin în lotul de Fed Cup. M-am gândit foarte mult la decizia asta. Nu mai am nici 18 ani, aşa că vreau să mă concentrez pe turnee.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite