Simona Halep, prestaţie fluctuantă pe zgura de la Madrid. Românca s-a calificat fără emoţii, dar evoluţia ei a avut sincope

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un prim set perfect, SImona Halep a oprit motoarele în partea secundă şi a fost la un pas să scape din mână meciul cu Margarita Gasparyan, locul 65 WTA.

Forma excepţională arătată de SImona Halep în meciurile din semifinalele Fed Cup a continuat şi pe arena principală la Caja Magică. De doar 21 de minute a avut nevoie Simona pentru a bifa un 6-0 fără echivoc, într-un set în care românca a pierdut în total doar 8 puncte.

Din păcate, setul secund nu doar că a fost mult mai echilibrat, dar, pe final, Simonei i-a trecut glonţul pe la ureche. După ce românca a condus cu 2-0, 4-1 şi 5-2, Margarita Gasparyan a recuperat până la 5-4. a servit pentru a rămâne în meci, a avut chiar şanse de 5-5, dar Simona a închis partida la a treia minge de meci.

Setul secund a fost perturbat pe final de un anunţ făcut în mod repetat, referitor la anularea unui meci de dublu, fiind necesară rejucarea unui punct. Jocul a fost întrerupt câteva minute pentru a se evita o nouă rejucare a punctului.

Simona Halep poate reveni pe locul 1 WTA

Românca a coborât pe poziţia a treia în clasamentul WTA, dar îşi poate recupera locul de lider chiar după turneul de la Madrid. Pentru a reveni pe primul loc în lume, Simona trebuie să câştige comăpetiţia, iar Osaka să nu ajungă în semifinale. În ecuaţia pentru fotoliul de lider WTA intră şi Angelique Kerber, care acum e pe locul patru în ierarhia mondială. Pentru ca jucătoarea din Germania să ajungă pe primul loc e nevoie ca ea să câştige turneul, iar Osaka să nu treacă de turul secund. Petra Kvitova, câştigătoarea de anul trecut la Madrid, momentan pe locul doi în clasament, nu are cum să o depăşească pe Osaka, deoarece are multe puncte de apărat.

Traseul Simonei Halep la Madrid Open 2019

turul I:  Margarita Gasparyan
turul II: Alison Riske sau Johanna Konta.
optimi: Carla Suarez Navarro
sferturi: Ashleigh Barty
semifinale: Naomi Osaka sau Karolina Pliskova
finala: Petra Kvitova, Angelique Kerber sau Sloane Stephens
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite