România „tremură“: Suedia şi Spania pot face, diseară, o remiză de salon! De ce le convine egalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele trei partide din această seară din cadrul grupei F vor începe de la aceeaşi oră: 21.45. Dacă Feroe – Malta nu contează pentru calificare, în schimb, celelalte două confruntări, România – Norvegia şi Suedia – Spania sunt cruciale!

„Adevărul“ vă prezintă calculele calificării înaintea partidelor din această rundă. Iată variantele existente:

*Pornim de la cel mai fericit scenariu: batem Norvegia diseară. Un astfel de rezultat elimină definitiv trupa pregătită de Lars Lagerback din cursa calificării. Iar România continuă să depindă numai de ea pentru a ajunge la Euro 2020. Dacă în continuarea campaniei, tricolorii înving şi Suedia (care sperăm noi, nu învinge Spania diseară), ei vor fi calificaţi la Euro 2020 înaintea ultimei etape!

*Pe lângă o victorie cu Norvegia, România ar fi avantajată la maximum şi de o înfrângere a Suediei, diseară, cu Spania. Problemele încep pentru tricolori, dacă la Stockholm va fi egal. Vorbim, din păcate, de un rezultat care le convine ambelor echipe! În primul rând, remiza califică Spania pentru Euro 2020. Apoi, îi obligă pe tricolori să câştige cu Suedia, la Bucureşti. Iar această eventuală victorie trebuie să fie cu 1-0 sau la două goluri diferenţă ca să avem avantajul rezultatelor directe, în condiţiile în care, la Stockholm, a fost 2-1 pentru suedezi. Colac peste pupăză, România o să aibă nevoie de cel puţin o remiză cu Spania, la Madrid, în ultima etapă!

*Dacă România – Norvegia se încheie egal, iar Suedia obţine şi un punct cu Spania, atunci cei mai fericiţi vor fi suedezii! Ei se califică la Euro 2020 şi cu o înfrângere la Bucureşti, cu condiţia ca Spania să învingă România în ultima etapă. Există şi un alt scenariu dacă România – Norvegia se termină egal.  Dacă Suedia nu obţine nimic contra Spaniei, noi suntem obligaţi să o învingem în noiembrie. Iar în acest caz se ajunge, cel mai probabil, la „clasament în trei“, între România, Suedia şi Norvegia. Norvegia e eliminată din start, iar bătălia se dă la golaveraj între noi şi Suedia. De aceea, o să fie nevoie de o victorie la cel puţin două goluri contra suedezilor care să anuleze avantajul lor după acel 2-1 cu noi, la Stockholm. 

*Dacă pierdem cu Norvegia, lucrurile sunt cam gata pentru echipa lui Contra. Nordicii trec peste noi la meciuri directe (2-2 la Oslo şi o victorie la Bucureşti) şi ne iau locul 2, inclusiv la egalitate de puncte. Chiar dacă, în continuare, învingem atât Suedia, cât şi Spania, o să fim pe 3, ţinând cont de programul uşor al Norvegiei, care, aproape sigur, face şase puncte cu Feroe (acasă) şi cu Malta (în deplasare).

Şi suedezii vor fi conectaţi la ce se întâmplă pe „Arena Naţională“

Toate cele trei partide din această seară din cadrul grupei F vor începe de la aceeaşi oră: 21.45. Dacă Feroe – Malta nu contează pentru calificare, în schimb, celelalte două confruntări, România – Norvegia şi Suedia – Spania sunt cruciale! De aceea, inclusiv suedezii au recunoscut că vor urmări, live, rezultatul de pe „Arena Naţională“ şi, în funcţie de scorul înregistrat, vor forţa sau nu victoria cu Spania. „Vom fi ţinuţi la curent, pe teren, cu situaţia din cealaltă partidă. Jucăm acasă şi vom încerca să ne impunem. Dar să nu fim proşti! Trebuie să fim deştepţi. În cazul în care e 0-0 la noi şi tot egal în România, nu ne vom arunca în atac“, a admis suedezul Andreas Granqvist în presa locală.

Clasament Grupa F

1. Spania                7    6    1    0    18-4    19
2. Suedia                7    4    2    1    17-8    14

3. România             7    4    1    2    16-7    13

4. Norvegia             7    2    4    1    12-9    10
5. Malta                   7    1    0    6    2-17    3
6. Insulele Feroe     7    0    0    7    3-23    0
 

Programul meciurilor rămase de disputat

Astăzi: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (toate de la ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (toate de la ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (toate de la ora 21:45)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite