Iaşi - Rapid 2-2, în derbyul Ligii a doua! Două goluri de senzaţie ale lui Pancu şi o ieşire necontrolată a rapidistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Pancu rămâne cel mai bun om al Rapidului FOTO Adevărul
Daniel Pancu rămâne cel mai bun om al Rapidului FOTO Adevărul

CSMS Iaşi şi Rapid au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-un meci restant din Seria I a Ligii a doua. Omul meciului a fost Daniel Pancu. Înjurat de ieşeni, Pancone a răspuns cu gesturi furioase.

Ieşenii, conduşi în premieră de Marius Lăcătuş, au deschis scorul în minutul 7, prin Leonard Dobre, care a finalizat o pasă peste apărarea giuleşteană.

Pancu a egalat cu un şut fabulos, de la 35 de metri, care s-a oprit direct în vinclul lui Miron. Înconjurat de colegii săi pentru a fi felicitat, Pancu s-a desprins nervos şi a făcut semne cu degetul la gură către suporterii ieşeni. Apoi, s-a dus la galeria rapidistă şi s-a bucurat cu gesturi isterice.

Un nou gol al ieşenilor, al lui Herghelegiu (minutul 29), a fost succedat de o nouă reuşită a lui Pancu (minutul 32), cu un şut de la 25 de metri. 

"Consider că am fi meritat să câştigăm, dar bun şi egalul. Astea sunt execuţiile mele, le exersez foarte mult la antrenamente. Suporterii Iaşiului pot să se manifeste cum doresc, nu e problema mea", a spus Pancu la finalul meciului. 

"Per ansamblu, este un rezultat echitabil", a afirmat Marius Lăcătuş. 

Deşi este din Iaşi, Daniel Pancu este înjurat de suproterii din Copou pentru că ar fi "trădat" culorile alb-albastre atunci când a semnat cu Vasluiul. Ieşenii consideră că vasluienii sunt rivalii lor pe plan fotbalistic. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite