Ponor, Cîmpian şi Drăgulescu vor participa la Cupa Mondială de la Doha

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei gimnaşti vor reprezenta România la etapa de Cupă Mondială de la Doha, Cătălina Ponor, Olivia Cîmpian şi Marian Drăgulescu, concursul fiind programat în perioada 22-25 martie.

De la Baku la Doha, pentru o nouă etapă din FIG World Cup, programată pentru a 10-a oară la Doha (Qatar), cu participarea a peste 120 de gimnaşti şi gimnaste din 31 de ţări, între care şi reprezentanţii noştri Cătălina Ponor – dubla învingătoare de la Baku -, Olivia Cîmpian şi Marian Drăgulescu, întrecerile fiind programate în celebra Asipre Dome, în perioada 22 – 25 martie 2017. Dacă pentru Cătălina Ponor va fi cel de al doilea test înaintea marii competiţii continentale de la Cluj-Napoca, de la mijlocul lui aprilie, pentru ceilalţi doi, concursul de la Doha reprezintă un primă verificare a pregătirilor pe drumul european, relatează site-ul Federaţiei Române de Gimnastică. 

Şi-au anunţat participarea multe nume “grele” ale gimnasticii internaţionale, dar şi aspiranţi la glorie, evident fiecare având în perspectivă obiective diferite, dar care se însumează într-unul singur, acela de a se afla în formă maximă la principalele mari întreceri ale anului din această primăvară şi, desigur, din toamnă, când vor avea loc Campionatele Mondiale. În concursul băieţilor îi vom vedea, printre alţii, pe Pablo Braegger (Elveţia), Igor Radivilov (Ucraina), Oleg Stepko (Azerbaijan), Krisztian Berki (Ungaria), Jingyuan Zou (China), Saşo  Bertoncelj (Croaţia), Ferhat Arican (Turcia), Ruoteng Xiao (China), Harutyun Medinyan, Artur Davtyan (Armenia), Filip Ude (Croaţia) sau Dorina Boeczoego (Ungaria), Teja Belak (Slovenia), Demet Mutlu (Turcia), Oksana Chusovitina (Uzbekistan), Emily Little (Australia).

Conform înscrierilor preliminare, Cătălina Ponor va evolua la bârnă, sol şi sărituri, Olivia Cîmpian – la debut într-o întrecere de asemenea anvergură la nivelul senioarelor – va face toate aparatele, iar Marian Drăgulescu va fi în concursul de la sol şi sărituri, dar, desigur, schimbări se mai pot consemna până cu 24 de ore înaintea startului. Să mai notăm că în juriile de concurs se vor afla Angela Cacovean şi Eugen Cătean. Gimnaştii şi gimnastele noastre s-au aflat permanent printre participanţii la etapele de Cupa Mondială de la Doha, de fiecare dată fiind printre cei mai buni, aflându-se fiind învingători sau medaliaţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite