Pavel si Voinea, singurii romani de la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la Melbourne, a fost efectuata tragerea la sorti a partidelor de pe tabloul principal al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, programt sa inceapa luni si putem considera ca

Ieri, la Melbourne, a fost efectuata tragerea la sorti a partidelor de pe tabloul principal al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, programt sa inceapa luni si putem considera ca sortii au fost blanzi cu cei doi reprezentanti ai nostri, Andrei Pavel si Adrian Voinea. Astfel, Andrei, promovat cap de serie nr. 25, dupa ce spaniolul Ferrero a declarat forfait, joaca in primul tur al turneului, dotat cu premii totale de 8,6 milioane de dolari, cu argentinianul Franco Squillari, jucator pe care, in cele cinci intalniri precedente, romanul l-a invins de trei ori. In cazul in care va trece de argentinian, pentru Pavel se anunta, de asemenea, un meci nu tocmai greu, urmand a-l intalni pe castigatorul partidei dintre brazilianul Simoni si cehul Oka Fukarek. Adrian Voinea, cel de-al doilea roman calificat direct pe tabloul principal, il va intalni in primul tur pe spaniolul David Sanchez, un jucator mai putin cunoscut in circuitul ATP, dar care l-a invins pe compatriotul nostru in singura lor intalnire de pana acum, in 1998, la Merano, in Italia. Spre deosebire de Pavel, Voinea nu mai are acelasi noroc si in turul secund, pentru ca, in cazul unei victorii, romanul va juca cu castigatorul partidei dintre brazilianul Gustavo Kuerten si francezul Julien Boutter. Oricum, chiar daca nici unul dintre romani nu va trece in turul doi, ei au, deja, asigurat un premiu de 14.500 de dolari australieni, aproximativ 7.500 de dolari americani, si un punct ATP. In ceea ce priveste turneul feminin, din pacate, Romania nu va avea nici o reprezentanta, in parte pentru ca Ruxandra Dragomir si Irina Spirlea, cele mai bune jucatoare romane ale ultimului deceniu, au renuntat la sportul de performanta, si apoi pentru ca cele care vin din urma nu au pozitii in clasament care sa le permita accesul direct pe tabloul principal sau, macar, in calificari. Doar Andreea Vanc a reusit sa patrunda in calificari, dar ea a fost eliminata inca din primul tur, la capatul a trei seturi, de croata Maja Palaversic.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite