Pauză forţată pentru Ana Maria Brânză, #1 mondial la spadă: „Îmi imaginam că mi-am încheiat cariera fără vreo operaţie...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Brânză. Foto: Gulliver / Getty Images
Ana Maria Brânză. Foto: Gulliver / Getty Images

Lider în clasamentul mondial de spadă, Ana Maria Brânză a anunţat, marţi, că a fost nevoită să se opereze la genunchi. Spadasina în vârstă de 35 de ani le-a dat fanilor toate detaliile, cu umorul său binecunoscut, pe pagina oficială de Facebook.

„Ori la bal, ori la spital. Şi cum balurile sunt suspendate pe durată nedeternimată, m-am mulţumit cu spitalul.

Uite aşa s-a mai destrămat un mit. Îmi şi imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afără, că după 20 şi de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operaţie. Nu mi-a ieşit. Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze şi nu mi-a lăsat alternativă.

Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi... practic, după trei luni de stat în casă, trec la următorul nivel... X săptămâni de stat în pat. Operaţia a decurs bine, am urmărit tot procesul pe monitor - fiindcă eram tare curioasă cum arată genunchiul meu 'live'. Zâmbetul a rămas la purtător, mulţumită oamenilor care au avut şi au în continuare grijă de mine. Cu zâmbet înainte, oameni buni“, a scris Ana Maria Brânză.

Ana Maria Brânză a contribuit în 2016 la singura medalie de aur obţinută de România la Jocurile Olimpice de la Rio, în concursul pe echipe de la spadă. Mai are un argint olimpic la individual, câştigat la Jocurile Olimpice din 2008, două titluri mondiale cu echipa, şapte medalii de aur la Campionatele Europene şi numeroase alte prezenţe pe podium.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite