Open-ul virusat: Cine e pacientul zero din cauza căruia se poate anula primul Grand Slam din 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Andrews, premierul statului Victoria, a primit critici pentru că a aprobat organizarea Australian Open într-un an pandemic
Daniel Andrews, premierul statului Victoria, a primit critici pentru că a aprobat organizarea Australian Open într-un an pandemic

Cândva, primul turneu major al sezonului era supranumit şi „Open-ul Vesel“ datorită atmosferei din jurul competiţiei. Acum, după apariţia unui caz de COVID-19, nu doar că bunădispoziţia a dispărut, dar există semne de întrebare în privinţa organizării evenimentului care, teoretic, începe de luni.

După nouă luni de pregătire şi milioane de dolari cheltuiţi în plus pentru implementarea măsurilor sanitare, sume care, efectiv, au golit conturile Federaţiei Australiene de Tenis, primul Grand Slam al anului e în aer!

Iar asta pentru că, miercuri, a fost depistat un caz de COVID-19 în hotelul Grand Hyatt din Melbourne, unde sunt cazaţi 500 de oameni, antrenori şi jucători, deja implicaţi în diverse turnee premergătoare primului Grand Slam din 2021. Iar acest caz - s-a vehiculat că ar fi chiar cu noua tulpină britanică - a pus autorităţile pe jar! Asta deoarece, Australia, care a avut printre cele mai dure reguli în lupta cu noul coronavirus, a reuşit să oprească transmiterea comunitară. Până acum! Pentru că, odată cu apariţia cazului de la Grand Hyatt, răspândirea virusului se poate relua, precum un incendiu care porneşte dintr-o scânteie şi apoi ia amploare.

„Pacientul zero“, un muncitor

Cazul care a declanşat alarma la Melbourne şi a cauzat anularea tuturor partidelor de tenis, programate pentru joi, a fost al unui bărbat de 26 de ani. Acesta munceşte la hotelul în care au fost plasaţi în izolare, la un moment dat, 520 de jucători, antrenori şi oameni sosiţi în oraş pentru Australian Open.

Profesorul Allen Cheng, un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, a dezvăluit că bărbatul infectat a lucrat chiar în cadrul programului de carantină, implementat pentru turneele de tenis. De aceea, autorităţile sunt sigure că bărbatul a contractat noul coronavirus de la cineva sosit la Melbourne din afara ţării. Angajatul depistat cu COVID-19 a fost plasat, imediat, în carantină, iar o anchetă epidemiologică a pornit în forţă. Până joi, 19 din cei 20 de oameni care intraseră în contact direct cu angajatul hotelului fuseseră testaţi, rezultatele fiind aşteptate din oră în oră.

De asemenea, au fost izolaţi 500 de oameni cazaţi la Grand Hyatt dintre care 160 de jucători de tenis. Toţi au efectuat teste PCR, într-o tentativă a autorităţilor de a afla dacă angajatul hotelului a răspândit virusul în comunitate. Problema e că, un potenţial bolnav poate ieşi negativ acum, la aceste teste, dar să aibă un rezultat pozitiv, peste câteva zile. Iar în această perioadă între teste, bolnavul poate răspândi virusul.

Tragerea la sorţi, amânată

Având în vedere această succesiune de evenimente, tragerea la sorţi pentru stabilirea tabloului de la Australian Open nu s-a mai organizat, joi, aşa cum era programată. În schimb, evenimentul a fost amânat cu 24 de ore. Iar această decizie a dat naştere la o întrebare destul de incomodă pentru toată lumea: Se mai ţine Australian Open, între 8 şi 21 februarie? Un prim răspuns l-a oferit directorul turneului, Craig Tiley: „Suntem foarte încrezători că Australian Open va merge înainte, conform programului stabilit“. 

Doar că, peste câteva ore, acelaşi Tiley a fost nevoit să-şi schimbe puţin tonul: „Ceea ce se va întâmpla cu Australian Open nu ţine de noi. Nu e decizia noastră. Mai multe structuri guvernamentale vor lua o decizie, iar noi o vom respecta, aşa cum am făcut de la început“.

Iar premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a menţinut şi el suspansul, cu o altă declaraţie care n-a exclus anularea primului Grand Slam din 2021: „Suntem conştienţi cu toţii că nu există garanţii. În acest moment însă, turneul n-ar trebui să fie afectat. Strategia noastră nu e să avem mereu zero cazuri zilnice de COVID-19. Noi ne dorim să revenim la normalitate, să găsim soluţia de a convieţui cu noul coronavirus, să avem activităţi economice şi să începem procesul de reconstrucţie, gestionând situaţiile de risc“.

6 românce vor fi pe tabloul principal de la Australian Open: Halep (2 WTA), Ţig (56 WTA), Cîrstea (72 WTA), Begu (79 WTA), Bogdan (93 WTA) şi Buzărnescu (138 WTA).  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite