Mărturie copleşitoare a lui Mihăiţă Neşu, după cinci ani de când a rămas paralizat: „Mi-am dorit foarte mulţi bani! Ce să fac cu ei? Celelalte daruri le-am aruncat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihăiţă Neşu
Mihăiţă Neşu

Mihăiţă Neşu, fostul fotbalist al Stelei şi al echipei naţionale accidentat grav în 2011 şi ajuns într-un scaun cu rotile, luptă din răsputeri pentru a-şi reveni cât de cât la normal.

Neşu apare foarte rar în public şi nu vorbeşte aproape deloc despre drama care i-a schimbat radical viaţa. A făcut-o însă pentru Trinitas, iar vorbele sale pot reprezenta o lecţie de viaţă pentru fiecare om. 

"Mi-am dorit toată viaţa să fiu fotbalist. A fost dorinţa mea cea mai mare. Şi a doua cea mai mare, să am fooooaarte mulţi bani. Ce să fac cu ei? Nu ştiu! Nu mi-am dat seama nici acum. Nu ştiu de ce mi s-a întâmplat asta (accidentarea) . Pe mine m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par.

Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toţi. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că eşti în scaun. Toţi avem şanse egale: bolnav, sărac, bogat, sănătos. Cred că Dumnezeu mi-a dat multe daruri pe care nu le-am luat în seamă, eu m-am chitit pe fotbal. Celelalte le-am aruncat la gunoi.

Aveam talent şi la desen, la pictură, dar mai ales la modelaj. Eram singurul care aveam răbdare. Dar, din păcate, nu le-am dat importanţă. Eram animalul din om pe teren şi când plecam acasă eram mieluşel liniştit. Voiam să demonstrez tuturor că deşi eram mic şi firav, mă pot lupta cu oricine de la egal la egal. Aveam o voinţă extremă. Lumea a iubit-o, nu ştiu cât de folositoare mi-a fost asta, dar lumea m-a iubit aşa.

Fotbalul e un sport văzut mai puţin ortodox, dar mi-a oferit prietenii care îmi erau cei mai credincioşi. Şi aşa m-am dus şi eu pe drumul ăsta, al credinţei", a spus Mihăiţă Neşu.

VIDEO În căutarea fotbalului pierdut. Un film de excepţie despre căderea fotbalului românesc 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite