Lumea fotbalului, zguduită: Un fost jucător care evoluase la Mondialul din 1998, răpus de coronavirus
0
Până acum, sportivii cu care am fost contemporani au fost feriţi, în mare parte, de formele grave ale COVID-19. Din păcate, acum, o veste şocantă a făcut înconjurul lumii.
COVID-19 e o boală extrem de periculoasă pentru vârstnici şi pentru cei cu comorbidităţi. Totuşi, nu înseamnă că ea nu poate răpune şi oameni care pot fi catalogaţi oricum, numai bătrâni nu.
Încă o dovadă clară în acest sens a venit, din păcate, din Iran. Acolo, a explodat ştirea morţii lui Mehrdad Minavand (45 de ani), fost mare fotbalist al ţării, cu 75 de selecţii şi patru goluri în prima reprezentativă. Minavand a făcut parte din Generaţia de Aur a fotbalului iranian, cea care a dus naţionala la Mondialul din 1998, după ce perşii lipsiseră 20 de ani de la Campionatele Mondiale.
În turneul final din Franţa, Minavand a fost integralist în toate cele trei partide disputate de naţionala Iranului, inclusiv în marea victorie cu Statele Unite, scor 2-1, la Lyon.

Minavand (al treilea din dreapta, jos), înaintea meciului Iran - SUA, de la Mondialul din 1998
După acest Mondial reuşit, Minavand s-a transferat în Austria, la Sturm Graz, cu care a jucat inclusiv în grupele Ligii Campionilor, avându-l adversar şi pe celebrul David Beckham, pe când englezul era la Manchester United. Per total, Minavand a îmbrăcat de 67 de ori tricoul celor de la Sturm Graz în campionatul austriac, câştigând şi patru trofee cu această formaţie.

Minavand l-a înfruntat pe David Beckham, pe când juca la Sturm Graz, în Austria
Ulterior, mijlocaşul iranian s-a transferat la Charleroi (Belgia), Al-Shabab (Emirate), unde l-a avut antrenor şi pe românul Grigore Sichitiu, Persepolis, Sepahan şi Rah Ahan, unde şi-a încheiat cariera în sezonul 2005-2006.
A murit la şase zile după internare
Minavand şi-a făcut o carieră în media după retragere. Şi a fost moderatorul mai multor emisiuni de divertisment de succes, având în vedere că era un tip vesel, energic, pus mai mereu pe glume.
Din păcate, după retragerea din fotbal, n-a dus o viaţă tocmai sănătoasă şi, la un moment dat, avea alura unui om bolnav, din cauza diferitelor excese, inclusiv cu alcoolul. Asta în ciuda faptului că, în Iran, consumul băuturilor alcoolice e interzis. Pe ascuns însă, mai ales în petrecerile care, uneori, sunt mai spectaculoase decât cele din Europa, oamenii au acces la tot ce vor.

După retragere, pe fondul exceselor făcute, Minavand s-a schimbat în râu din punct de vedere fizic
Ulterior, Minavand s-a mai redresat din punct de vedere fizic, însă, când s-a îmbolnăvit de COVID, organismul său n-a făcut faţă bolii. El a fost internat în spital la data de 21 ianuarie şi medicii au anunţat că doar un miracol îl poate salva, întrucât 80% din plămânii săi erau afectaţi. Fostul fotbalist a ajuns, ulterior, la Terapie Intensivă şi chiar dacă, la un moment dat, părea a fi pe drumul cel bun, miercuri seară, agenţia naţională ISNA a anunţat ştirea decesului său.
