Kolinda Grabar-Kitarovici la ora dezvăluirilor: Ce i-a spus lui Putin sub ploaia torenţială de după finala Mondialului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Croaţiei a acordat, în premieră, un interviu în presa rusă despre modul în care a trăit Cupa Mondială din această vară.

Kolinda Grabar-Kitarovici a ajuns, probabil, cel mai cunoscut personaj care n-a jucat niciun minut la CM 2018. N-a jucat pe teren, fiindcă preşedintele Croaţiei a fost un "jucător" extrem de activ în afara terenului şi a reuşit să-şi sporească popularitatea atât de mult, încât câştigarea unui nou mandat va fi, aproape sigur, o formalitate.

Acum, la două săptămâni după terminarea Mondialului, Kolinda Grabar-Kitarovici a acordat un interviu pentru Sport Express despre modul în care a trăit turneul găzduit de Rusia de la faţa locului.

Ce a spus?

*După finala cu Franţa, am avut sentimente amestecate. Acest Mondial a fost o furtună sentimentală pentru mine. Am fost geloasă pe soţul meu, fiindcă el a văzut Croaţia de la al doilea meci, cel cu Argentina, chiar din tribune. Eu, în schimb, am ajuns pe stadion, de când a început faza eliminatorie. De atunci, am văzut toate meciurile Croaţiei din tribune, mai puţin cel din semifinale. Iar atunci, a trebuit să fiu la o şedinţă NATO. Ce-i drept, Mondialul era urmărit şi la şedinţa respectivă. Acolo, am stabilit cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, să fim în tribune, pe Luzniki, la finală.

*Când am ajuns la Moscova, îmi doream să câştige Croaţia Mondialul, deşi ştiam că şi calificarea în finală e o mare performanţă. Mai ales că acest Mondial a fost urmărit intens de toată planeta. De aceea, am fost foarte mândră de naţionala Croaţiei şi de selecţionerul Dalici pentru modul în care s-a apropiat de echipa.

*Anul trecut, când am fost la Soci, l-am invitat pe Vladimir Putin în Croaţia. Am repetat această invitaţie, la Moscova, după finală. Aceasta poate fi prima vizită a unui preşedinte rus în Croaţia şi cred că acum e momentul potrivit pentru Vladimir Putin. Îl aşteptăm cu nerăbdare în Croaţia! Croaţii şi-au schimbat viziunea despre Rusia după acest Mondial. Să nu uitaţi acel banner mare pe care scria: Mulţumim, Rusia!

*La festivitatea de premiere de după finală, nici nu mi-am dat seama ca a plouat torenţial decât în momentul în care ploaia s-a oprit. Aveam părul ud, dar nu conta, fiindcă mă gândeam doar la jucători şi la oamenii din ţara mea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite