Irina Begu, în semifinale la Openul Portugaliei. Hănescu a ajuns în sferturi

Irina Begu, în semifinale la Openul Portugaliei. Hănescu a ajuns în sferturi

Irina Camelia Begu. FOTO: Reuters

Irina Begu a ajuns astăzi în careul de aşi de la la Oeiras, un turneu portughez cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Hănescu este deocamdată în sferturi, dar poate ajunge mai sus, întâlnind în această fază un jucător clasat pe locul 179 ATP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plecată din calificări la Openul Portugaliei, jucătoarea Irina-Camelia Begu (locul 117 WTA) a ajuns joi în semifinale, după ce-a învins-o în sferturi pe elveţiana Timea Bacsinszky (locul 165 WTA), de asemenea venită din calificări. Begu a tranşat partida în două seturi, după două ore şi şase minute de joc, scor 6-3, 7-6 (6). 
 
În penultimul act, Begu va evolua contra câştigătoarei din meciul Carla Suarez Navarro (Spania, cap de serie nr. 1, locul 15 WTA) - Polona Hercog (locul 64 WTA, Slovenia). 

Pentru prezenţa în semifinale, românca va încasa 9.113 euro şi 110 de puncte WTA

Alexandra Cadanţu a fost eliminată în primul tur, de italianca Roberta Vinci, iar Sorana Cîrstea s-a retras înainte de startul competiţiei. 
 
În acelaşi turneu, dar la masculin, Victor Hănescu, locul 93 ATP, a ajuns în sferturi, după ce l-a învins pe spaniolul Pablo Carreno Busta (locul 60 ATP), scor  6-3, 4-6, 6-3, după două ore şi 10 minute de joc. 

Românul are însă culoar, pentru că-l va întâlni în această fază a competiţiei pe un reprezentant al gazdelor, Gastao Elias, locul 179 ATP, beneficiar al unui wild card. Acesta a reuşit totuşi o surpriză în optimi, eliminându-l pe spaniolul Garcia-Lopez (locul 39 ATP), scor 6-4, 3-6, 6-2. 
 
Pentru prezenţa în sferturi, Hănescu va primi un cec în valoare de 12.565 euro şi 45 de puncte ATP. Victor Crivoi, celălalt tenismen român prezent la Oeiras, a fost eliminat în calificări. 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările