Ianis Hagi, primele declaraţii după ce a scăpat de Genk: Ce l-a dezamăgit la debutul la Rangers

Ianis Hagi, primele declaraţii după ce a scăpat de Genk: Ce l-a dezamăgit la debutul la Rangers

Ianis Hagi a fost trimis de Genk la Rangers, sub forma de împrumut

Mijlocaşul de 21 de ani nici n-a sosit bine la formaţia din Glasgow că a şi reuşit să bifeze primele minute pentru trupa pregătită de Steven Gerard.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ianis Hagi a scăpat de Genk, unde ajunsese să fie trimis în tribune, şi are şansa de a-şi relansa cariera la Glasgow Rangers, locul 2 în Scoţia, o echipă de tradiţie din fotbalul european.

Începutul a fost promiţător, cel puţin din punct de vedere individual pentru Ianis Hagi. Chiar dacă echipa a risipit două puncte, acasă, cu Aberdeen (0-0), şi a ratat şansa de a se apropia de liderul Celtic - cele două formaţii sunt despărţite de 4 puncte după 23 de etape - Ianis a fost trimis pe teren din minutul 77. A fost prima sa apariţie într-o partidă oficială după 41 de zile.

La finalul întâlnirii, românul a vorbit pentru presa locală, iar Digi Sport a redat declaraţiile sale.

Ce a spus Ianis Hagi?

*Sunt foarte fericit că am debutat la echipa mare. Sunt doar de două zile aici şi sunt foarte fericit. Dar faptul că am jucat acasă şi n-am păstrat aici cele trei puncte e dezamăgitor, dar avem multe meciuri în faţă şi nu cred că avem timp să ne mai gândim la meciul ăsta.

*Fiecare minut petrecut la echipă mă ajută să mă adaptez cât mai repede. Mă simt pregătit, dar totul s-a întâmplat foarte repede, nici n-am avut timp să respir. Despre locul în primul 11 trebuie să-l întrebaţi pe antrenor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările