Halep, prăbuşire în clasamentul virtual: De când n-a mai fost atât de jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep - Serena Williams - meci Grand Slam Australian Open / 16 feb 2021 / FOTO EPA - EFE

Apare prima consecinţă vizibilă a faptului că Simona a jucat ultimul meci cap-coadă la data de 4 mai. Apoi, s-a „rupt“ în timpul duelului cu Kerber de la Roma, ratând următoarele două Grand Slam-uri.

Simona Halep (3 WTA) tocmai a început a 75-a săptămână la rând pe podiumul mondial, în clasamentul care a fost publicat, astăzi, de WTA, înainte de Wimbledon 2021.

Această ierarhie „ascunde“ însă iminenta prăbuşire a Simonei din cauza absenţei de la „All England Club“, unde era deţinătoarea trofeului. Această prăbuşire se vede însă, în clasamentul virtual, actualizat în timp real. Aici, Halep a rămas deja fără punctele adunate la Wimbledon 2019 - ediţia din 2020 s-a anulat din cauza pandemiei - şi a căzut până pe locul 8, după cum se poate vedea mai jos:

Virtual

Ultima dată când „Simo“ a fost atât de jos în ierarhia WTA datează din 16 iunie 2019. 

Probabil, după Wimbledon 2021, Halep va ieşi din Top 10, în funcţie de ce vor face urmăritoarele sale, la Londra. Constănţeanca de 29 de ani se află în Top 10 WTA, fără întrerupere, începând cu data de 27 ianuarie 2014! Iată cum arăta Top 10 mondial, în acel moment:

1. S. Williams

2. Azarenka

3. Li Na

4. Radwanska

5. Şarapova

6. Kvitová

7. Errani

8. Jankovici

9. Kerber

10. Halep

*Clasament publicat la 27 ianuarie 2014

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite