Halep, interviu entuziasmant: Simona a făcut cel mai îmbucurător anunţ pentru fanii ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep are un bilanţ pozitiv, la French Open: 31 de victorii în 41 de partide
Simona Halep are un bilanţ pozitiv, la French Open: 31 de victorii în 41 de partide

Simona a ajuns deja, la Paris, şi şi-a început pregătirile pentru Grand Slam-ul ei preferat: French Open (22 mai – 5 iunie). Intervievată de Eurosport, constănţeanca s-a arătat încrezătoare că poate avea un parcurs foarte bun, la Roland Garros.

„Vom avea mereu Parisul“. Celebra replică din filmul „Casablanca“ poate descrie, peste ani, şi cariera Simonei Halep. Pentru că, la Paris, s-a petrecut ceea ce rămâne, inclusiv astăzi, cel mai frumos moment pe care l-a trăit constănţeanca în circuitul WTA.

La data de 9 iunie 2018, „Simo“ trecea de americanca Sloane Stephens, aflată pe locul 10 în lume în acel moment, după un meci electrizant: 3-6, 6-4, 6-1. Rezultatul a adus primul Grand Slam din palmaresul Simonei şi a făcut ca oraşul Paris, gazda French Open, să-şi câştige definitiv locul în inima jucătoarei din Constanţa.

Acum, la 4 ani distanţă, Halep a revenit, la Paris. Cu alt statut. Pentru că nu mai e de mult pe locul 1 WTA, ca atunci când a triumfat la Roland Garros, însă, inclusiv de pe locul 19 mondial, e cotată cu a doua şansă la câştigarea trofeului de casele de pariuri. Rămâne de văzut dacă „Simo“ va şi confirma aşteptările, însă cert e că, în acest moment, e plină de entuziasm. Ceea ce reiese din interviul pe care l-a acordat pentru Eurosport, după ce a sosit, la Paris.

Veste excelentă: e sănătoasă 100%

„Simo“ şi-a început dialogul cu Eurosport, risipind emoţiile fanilor privind starea sa de sănătate. Mai ales că, la ultima partidă disputată în circuit, în turul II de la Roma, constănţeanca a avut o căzătură foarte urâtă, în setul I al meciului cu Danielle Collins.

„Mă simt proaspătă, plină de încredere, sănătoasă. În sfârşit! N-am nicio problemă cu accidentările, în acest momnet, mă bucur să fiu, din nou, pe teren şi abia aştept să joc pentru că doar aşa pot să-mi îmbunătăţesc evoluţiile. Urmează Roland Garros, turneul meu favorit şi sunt mereu fericită să mă aflu la Paris. Acum va fi puţin diferit, pentru că în 2021 n-am jucat (n.r. – a lipsit din cauza problemelor medicale) şi simt că mai am nevoie de puţin timp pentru a-mi recăpăta încrederea pe deplin“, a spus Halep.

Mouratoglou

Aceasta a făcut apoi o evaluare a perioadei pe care a petrecut-o sub comanda noului ei antrenor, francezul Patrick Mouratoglou - foto (51 de ani). Acesta a însoţit-o pe „Simo“ la întrecerile de la Madrid şi Roma.

„Aveam o percepţie complet diferită despre el, înainte să începem colaborarea. Am rămas foarte surprinsă. Îmi place foarte mult personalitatea sa, energia lui şi felul în care vede tenisul. El şi Darren Cahill sunt diferiţi şi nu vreau să-i compar, dar amândoi sunt grozavi. Am putut sesiza anumite lucruri pe care Patrick le-a lucrat cu Serena şi m-au impresionat. Să reuşeşti să ţii motivată o jucătoare de talia Serenei, care a câştigat atâtea Grand Slam-uri, e ceva incredibil. Mereu l-am admirat pe Patrick pentru asta. El mi-a oferit multă motivaţie şi m-a ajutat să-mi regăsesc dragostea pentru acest sport. E o plăcere să fiu, din nou, pe teren şi să muncesc din greu. Abia aştept să ofer ce am mai bun pe teren. Pot să fiu mai agresivă şi lucrăm la acest aspect, dar şi la alte detalii“, a adăugat Halep.

„Visez la un nou Grand Slam“

În continuarea dialogului, Simona a explicat şi ea de ce se simte foarte bine, de câte ori urmează să joace la Roland Garros.

„Voi avea mereu amintiri grozave de aici. Primul lucru la care mă gândesc e turneul din 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam câştigat. Am visat de mică să câştig la Roland Garros şi visul mi-a devenit realitate. A fost o atmosferă fantastică la acea ediţie, fanii m-au susţinut mult. Nu o să uit niciodată ce s-a întâmplat“, a declarat Halep.

Aceasta a îndrăznit să vorbească, deschis, despre visul ei, acum când a ajuns la 30 de ani: „Dacă voi câştiga din nou la Paris, va fi tot foarte special. Am 30 de ani acum, nu pun presiune pe mine, dar de asta sunt aici: muncesc din greu pentru a-mi vedea un nou vis devenit realitate“.

3 finale a jucat Simona Halep la French Open: 2014 (4-6, 7-6, 4-6 cu Şarapova), 2017 (6-4, 4-6, 3-6 cu Ostapenko) şi 2018 (3-6, 6-4, 6-1 cu Stephens).  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite