Hagi a scos o nouă „perlă“: ce a declarat antrenorul Viitorului la ultima conferinţă de presă

Hagi a scos o nouă „perlă“: ce a declarat antrenorul Viitorului la ultima conferinţă de presă

Denis Drăguş FOTO Mediafax

Viitorul a câştigat luni în campionat, 2-0 cu FC Voluntari, iar meritul principal îl are Denis Drăguş, care a contribuit la penaltyul transformat de Vână şi a marcat golul al doilea.

Drăguş a scos capul în Euriopa în acest sezon, marcând de trei ori în dubla cu Vitesse, de două ori pe teren propriu şi o dată în Olanda. Cu tot cu golul marcat luxemburghezilor în primul tur preliminar, Drăguş are patru reuşite în Liga Europa şi una în campionat.

Năacut pe 6 iulie 1999, Denis Mihai Drăguş este băiatul lui Mihai Drăguş, fost jucător la FC Argeş, Samsung Bluw Wings sau Torpedo Moscova. A debutat la Viitorul în 2015, într-un meci de cupă cu Botoşaniul, şi tot într-u meci de cupă cu Botoşaniul, dar în 2017, a mrcat un gol cu călcâiul, în stilul Zlatan Ibrahimovici.


"Cristi Sava (n.r. antrenor secund la Viitorul) l-a adus pe Drăguş. El m-a convins să-l bag atacant. Mulţumesc, Cristi! Ai făcut un lucru extraordinar pentru un jucător de mare perspectivă. Poate ajunge printre cei mai buni din România. E valoros şi foarte bun. Trebuie să gestionăm bine tinereţea lui.
Dacă Drăguş era sârb sau croat, vă daţi seama cât valora? Costa milioane. Drăguş e cel mai în formă în această perioadă. Trebuie să ai răbdare, să nu pui presiune presiune. Astfel de jucători au nevoie de răbdare şi de timp ca să demonstreze. O să fie cam greu de cumpărat. Şi el, şi Ianis. Poate nu o să mai transferăm aşa de uşor, se pot schimba multe. Copiii ăştia sunt de aur", a declarat Hagi la conferinţa de presă.


5 goluri în 7 meciuri are Denis Drăguş în actualul sezon pentru Viitorul
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: